Dacă ai un cățel pentru care ai face mai multe decât faci pentru tine, ia loc și hai să facem schimb de poze, filmulețe și povești. Dacă nu ai cățel, s-ar putea să râzi tare bine de noi ăștia – dar râsul e bun.
Eu am un cățel pe nume Cara (zisă Căruța sau Caramea) care mă lasă să îmi explorez o parte mai puțin cunoscută: aceea de prințesă. Adică, cum să vă zic eu, pe stradă sunt toată o atitudine îmbrăcată în negru, încălțată cu bocanci și cu ochelari de soare, iar acasă sunt prințesă, dar prin Cara. Adică trăiesc această latură ascunsă prin ea.
– înainte
Un loc care mă ajută să îmi îndeplinesc fanteziile de prințesă este ascuns pe o străduță din cartierul meu preferat. Acesta se numește Very Important Pets (VIP) și se găsește la demisolul unei case vechi și frumoase pe strada Londra la numărul 28.
Aici găsești ceea ce eu nu pot numi decât haute couture pentru căței sau, în traducere liberă, haine mult mai fancy decât am eu. Și accesorii. Și gustărele. (Oare primesc bonuri de masă?)






Bine, eu o aduc pe Cara aici doar la salon pentru că ea e o mică maidaneză și orice îi cumpăr se murdărește cum pune piciorușul afară din scară. Dar poate sunt căței care nu se murdăresc așa repede. Nu înțeleg cum. Levitează?
Cara merge mai des la salon decât mine, trebuie să recunosc. O aduc aici la tuns, aranjat, parfumat, pedichiuri și manichiuri, scărpinat și complimentat. Când mă întreabă de unde am luat-o, răspund cu mândrie că de pe Mercador (ceea ce este adevărat).
– Bestie
Cât aștept să o transforme din Bestie în Frumoasă, mă plimb și mă minunez de ce pot găsi aici. Cred că dacă nu faci parte din lumea asta a cățeilor răsfățați, totul pare absurd. De fapt, sunt sigură. Dar în interior totul e frumos și e ca o pauză de la viața reală. Sigur, este un business, dar ce business frumos! Le-am sugerat să dedice un spațiu și pentru clienții care își așteaptă odraslele – poate un spălat și un aranjat, o manichiură, un scărpinat.
Bere?!
Ah! Să vă zic că au și hotel? Au și hotel. La fel de fancy, bien sur. Cu mătăsuri, șampanie și puf. Da, ai citit bine – mătăsuri, șampanie și puf. Nu am lăsat-o pe Cara aici pentru că, din fericire, părinții mei de abia așteaptă să plec pe undeva să o dădăcească, dar dacă nu voi avea unde să o las vreodată, aici vin.

Au și SPA cu tot felul de tratamente faciale, pet-ichiuri și masaje, dar pe mine asta chiar mă depășește. N-am încercat nici eu și nici Cara, deci nu mă bag.
De abia aștept să fie Cara gata, în timpul acesta eu stau pe o canapea albă, trag cu ochiul la Keeping Up With The Kardashians (nu cred că există un show mai potrivit pentru toată situația în care mă aflu acum) și mă uit în jur să văd ce minunăție mai descopăr.
Ah, și mă gândesc cu ușoară groază că acum că îi dă blănița jos o să i se vadă toate șunculițele acumulate în ultimele luni. Asta este, a fost o iarnă lungă pentru amândouă.
– după
– Frumoasa
A voastră prințesă închipuită,

Oana.












