Despre Uber, cu Oana Teodora

Trezită fiind din pat unde nu mai puteam să dorm liniștită cu câinele, am început să cuget la acest mirific protest anti-Uber care se petrece în Piața Victoriei că văd că altundeva nu se poate protesta. Se face că se adunară mulți taximetriști și microbiști (șoferi de microbuz, careva să zică) și blocară toată piața cu mașinile și microbuzele lor în semn de nemulțumire că cei de la Uber le iau business-ul găsind o șmecherie legislativă prin care nu sunt obligați să își ia licențe și să plătească niște taxe (sau ceva de genul, nu știu, mi-e somn).

Acum, eu înțeleg că toată lumea vrea să își câștige traiul (mai puțin eu, na), dar dacă Gicu își deschide aprozar lângă aprozarul tău pe care nu l-ai mai îmbunătățit din ziua inaugurării, de ce primul tău gând este să te duci să îi zdrobești roșiile, iar al doilea să îi faci toate plângerile posibile imaginației?

Poate aprozarul tău are nevoie de îmbunătățiri. Poate clienții trag la aprozarul lui Gicu că e băiat fain, are roșii mai frumoase, te salută când pășești la el pe tarla și, dacă îmi permiteți, poate chiar te tratează ca pe un om. Evident, are și el nevoie de banii tăi în toată povestea asta, dar poate nu asta e singura lui nevoie. Mai avem nevoie și să comunicăm, uneori avem nevoie ca oamenii cu care intrăm în contact să își dea seama când avem o zi nasoală și nu vrem să discutăm despre Catedrala Bântuirii Neamului, ba chiar poate avem nevoie să miroasă frumos unde pășim și eventual să nu ni se facă rău pe drum. Să nu fim discriminați, să nu fim jigniți, să nu fim înșelați și să nu fim hărțuiți. Să nu ni se explice că nu mergem suficient de departe, că dacă am putea să mergem mai departe, poate mulți dintre noi chiar am face asta!

Revenind la roșiile lui Gicu, uneori acestea chiar sunt mai scumpe, dar plătești exact pentru ceea ce primești și poate că dacă atât de mulți oameni sunt dispuși să cumpere roșii mai scumpe, o fi din cauză că au constatat că sunt mai bune. N-ar trebui să îți ridice asta niște semne de întrebare? Poate există o modalitate să vinzi și tu roșii mai scumpe, dar pentru asta trebuie să faci niște schimbări. Și, crede-mă, aprozatorule, e mai ușor să te schimbi pe tine decât să încerci să îi schimbi pe alții.

E a cincea oară când aud imnul României pe ziua de azi, e timpul să mă uit pe imobiliare.

Eu, par example, intru în aprozarul vechi doar dacă am eliminat orice altă variantă – adică dacă e noapte (mult prea noapte), sunt obosită, m-au părăsit prietenii în față la Control, mă dor picioarele și mor de frig. Altfel, prefer să o iau pe jos acasă. Iar asta vine de la un om care din clasa a șasea până în facultate și chiar și după a circulat doar cu taxiul. Ăăă, cu aprozarul, pardon. Am renunțat pentru că mi se făcea frecvent rău de mașină din cauză că șoferii conduceau agresiv sau în taxi mirosea urât, mă îngrozeau anumite discuții pe care șoferii încercau să le poarte cu mine sau efectiv de teamă (dar pe asta mi-o asum pentru că în mediul profesional am avut tangențe cu atât de multe infracțiuni încât am devenit puțin paranoică).

Am dat și de taximetriști cu care mi-a făcut plăcere să călătoresc, nu zic nu, dar aceia sunt striviți sub marea masă cu care nu vreau să circul, iar pentru ei chiar îmi pare rău că își pierd business-ul. Dar asta nu e din cauza șoferilor Uber, e fix din cauza colegilor de breaslă.

În fine, vă las, mi-e poftă de roșii. Cu telemea. Și pâine cu cartofi.

Ah, și cu microbuzul nu circul nici să îmi promiți că voi mai avea vreodată un loc de muncă pentru că: