Despre România, cu Oana Teodora

M-am trezit cu fanfara lu` Gabi sub geam cântând cântecul patriotic românesc care zice că „It’s fun to stay at the YMCAAAA” și care, dacă nu m-aș fi culcat aseară la 3, m-ar fi încântat, dar e ora 11 și e duminică și am avut o săptămână grea de muncă (ha-ha!). Și ca tot internetul, m-am trezit și eu cu vestea ca s-a mai petrecut un atac violent în Londra, știrile zic că e terorist, dar mie îmi e din ce în ce mai neclar ce înseamnă cuvântul ăsta și cred că ar trebui ca media să fie un pic mai grijulie cu frecvența și ușurința cu care îl folosește.

Iar pe aceste ritmuri mioritice de YMCA răsunând pe pietonala Victoriei mă gândeam: ce bine că sunt în România! Eu nu cred în granițe pentru că mi se par niște concepte imaginare forțate (ba chiar când eram mică credeam că granițele sunt niște linii desenate pe jos cum sunt liniile de pe hărți, ca mai târziu să aflu că liniile ălea sunt mai degrabă garduri solide și impunătoare menite să le zică oamenilor că „bucata asta de asfalt e a mea, bucata asta de asfalt e ta!” cam cum își trasau copiii la școală o dungă pe mijlocul băncii ca să știe colegul de bancă până unde are voie să își poziționeze cotul), însă ca poziție geografică e bine că momentan mă situez în România. Dintre toate locurile pe care le-am vizitat până acum, România mă face să mă simt cel mai în siguranță. Culmea!

Nu în sensul că în România nu se întâmplă infracțiuni, Doamne ferește, n-aș zice așa ceva în viața mea, dar în sensul că infracțiunile individuale care se întâmplă aici pot fi prevenite. Adică sunt măsuri pe care le pot lua pentru a micșora riscul de a fi victimă a celor mai frecvente acte de violență care se întâmplă aici, dar de actele teroriste care se întâmplă în alte țări europene și non-europene nu prea ai cum să te protejezi ca individ – decât plecând din acele țări. Dacă poți.

Aici am învățat foarte bine în cei 27 de ani de viață pe unde să umblu și pe cine să nu supăr dacă vreau să ajung în siguranță acasă. Știu să nu strig la BMW-ul alb cu număr de Italia (am vrut să zic Anglia, dar am zis să nu fiu nasoală azi) din care răsună manelele să dea muzica mai încet, știu să nu iau din farfuria unui om căruia îi e foarte foame, știu să nu jignesc niciun fel de convingere extremistă, știu să nu merg în tribuna Dinamo să zic că Steaua sus răsare (într-un univers paralel în care eu aș înțelege ce înseamnă asta), știu să ascult, să fiu atentă la cei din jurul meu mai ales când am telefonul în buzunar, știu să îmi încui mașina cum mă urc în ea, să nu dau curs anumitor propuneri, să fiu mereu atentă la paharul meu, să îi spun cățelului meu să muște (ha-ha!), să nu mă cert cu un om beat, să nu (mai) merg pe centură singură noaptea, să nu fac acte de curaj și să mănânc șaorma în Centrul Vechi, să ocolesc Centrul Vechi cu totul, să mă asigur când trec strada, să nu mă (mai) iau la harță cu vecina de jos, să nu port fuste scurte că am înțeles că bărbații nu au nevoie de autocontrol, au nevoie să nu existe tentații de la prăduitoarele ăstea de femei, să chem Poliția în loc să încerc eu să despart o bătaie (la cât de mică sunt oricum nu ar sesiza nimeni dacă m-aș băga), să nu îmi țin căștile în urechi când mă plimb noaptea singură pe străzi, să nu mă bat în tramvai și în general să nu cer drepturi, aprecieri, mângâieri, un leu, atenție, semințe, sfaturi, masaje, înțelegere și mâncare de la oameni pe care nu îi cunosc. Aceasta este cheia succesului!

În România se întâmplă aceleași infracțiuni ca în orice altă țară, mai puțin cele teroriste (deocamdată). Pentru că românul nu se bate cu pumnii în piept prin lume că mamă, ce de putere am eu, ce de armament, ce organ genital masculin supra-dezvoltat am, mânca-ți-aș, miere, lapte, virgine, lingouri și valoare – toate sunt la mine! Noi stăm cuminței în banca noastră, ne dăm în cap doar între noi, apoi mergem la cârciumă să ne împăcăm și, după, acasă la nevastă pentru niște Bătaie & Pasiune. Suntem decenți, aș putea spune. Măcar noi nu intrăm cu tancul în oameni că l-am dat la amanet pentru bani de păcănele, nu băgăm sabia decât în șaorma, n-avem bombe decât din ălea de ciocolată, trăim în comunități cu care ne identificăm și nu ne zice nimeni să plecăm înapoi la noi acasă. Mă rog, ne mai răzvrătim noi între noi când unii votează cu partidul bun și ceilalți sunt proști, dar nu cât să se lase cu scandal adevărat. Și nu, nu amintesc de Revoluție pentru că suntem in 2017, trăim alte vremuri, avem tastaturi, Facebook și multe păreri pe care le putem împărtăși fără să ieșim din casă. Cam cum fac eu acum. Mai avem și dreptul la exprimare, dar asta doar până supărăm vreo cucoană emancipată (și nu vorbesc doar de femei).

Lăsând gluma la o parte, nu pot decât să mă bucur că România e o țară modestă, dar care e în dezvoltare. Cu tot cu BMW-ul ei alb și tricoul ei Ralph Lauren cu călărețul care se spune că s-ar vedea de pe Lună!

Mă găsiți pe Facebook aici!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s