Kane Citizen screenshot 2
oana-teodora

oana-teodora

Despre antreprenori, cu Oana Teodora

Cred că românii au început să se scuture puțin și să își revină din trauma comunismului, ridicându-se la nivel individual din pat (sau de pe canapea sau din fața televizorului) și făcând lucruri pe bune. Zic că e doar la nivel individual pentru că după multe luni petrecute cu frustrarea poporului fix sub geamul meu din Victoriei, îmi dau seama că nu putem vorbi încă și de un nivel național. Adică după mulți ani de așteptat ca statul să le schimbe viețile, Gicu și vreo doi prieteni de-ai lui de la facultate și-au suflecat mânecile și au zis „Bă, da’ hai să facem noi ceva!”. Evident, statul a zis „Măi, băieți, da’ ce mâncați voi aici? Vreau și eeeeeu!” și apoi s-a servit ca un hapsân ce e, dar asta e altă poveste.

Tatăl meu are o concepție despre concurență foarte sănătoasă. El zice că dacă nea Ion își deschide și el prăvălie de izmene lângă prăvălia ta de izmene, e bine pentru amândoi. În sensul că, dacă Gicu și prietenii lui de la facultate se duc să cumpere de la nea Ion izmene că au auzit ei de el undeva, creează trafic pe tarlaua voastră, vă văd pe amândoi, bagă la cap că aceea e strada pe care cresc izmenele și, poate dacă nu la prima vizită, dar la următoarea, o să treacă și pe la tine când are chef de izmene noi și frumoase. Sau dacă tot e în izmene-shopping mode, intră și la tine să termine treaba. La fel și pentru nea Ion, dacă clienții tăi mai trec și pe la el, mâncați amândoi o pâine fără să încercați să vă sabotați. Și de ce să nu ai chiar în vecinătatea ta un om care apreciază izmenele bune la fel de mult ca tine?

Am regăsit cu mare plăcere această teorie aplicată în zona de food & drinks într-un live transmis pe pagina de Facebook a Kane World Food Studio de care v-am mai povestit eu puțin într-un post precedent. Nu vreau să mă repet sau să mă bâlbâi, nu vorbesc iar despre mâncare și băutură. Vreau să vorbesc despre oamenii din spate, cei din industria ospitalității care, deși în București și în orașe mai mari precum Clujul, Constanța și Brașovul (or fi și altele, dar pe ăstea le-am observat eu recent) se mișcă cu viteză și încep să se dezvolte și să pună foarte multă pasiune în ceea ce fac, încă nu și-au câștigat suficient respect. Spun asta pentru că în filmuleț Răzvan (omul din spatele Kane, M60 și Spațiul M60 cu care m-am împrietenit eu iremediabil) vorbește de un studiu realizat în România care spune (în alte cuvinte) că cei care lucrează în baruri, cafenele și restaurante sunt codașii listelor de meserii apreciate. Ceea ce e nedrept dat fiind faptul că după muncă toată lumea de abia așteaptă să iasă undeva să mănânce, să bea sau să comande mâncare acasă. Adică cum adică să nu respecți tocmai locul în care vrei să evadezi în weekend sau după o zi de muncă?

În această înregistrare, omul de la frufru (pe care nu știu cum îl cheamă, îmi pare rău) vorbește de așa-zise hub-uri care se creează pe zona de mâncare. Un fel de conglomerate care se formează pe anumite străzi sau în anumite cartiere unde te duci și mănânci la Energiea că îți place cum fac ei mâncarea, apoi bei o cafea de la Origo că ei sunt boșii pe cafea, apoi bei niște pahare la Pâine și Vin și te clatini fericit spre casă. Sau dacă nu vrei vin, te duci la Interbelic și îți fac ăia niște cocktailuri de te dau pe spate (literally). Poate nimerești chiar într-o seară în care au vreun concurs de bartending!

Răzvan și omul de la frufru vorbesc și de dificultățile pe care le întâmpină când încearcă să vină cu produse noi și inedite și cât de reticenți sunt oamenii să comande lucruri de care nu au auzit chiar dacă acestea sunt produse local, în cantități mici, dar sigure, și care pun accent pe experiența gustativă. Adică, din motive de marketing și comportament al consumatorului, omul preferă să comande Heineken (care din punctul meu de vedere e o bere proastă) decât să încerce o bere Ground Zero făcută de doi băieți (unul pokerist, altul berar) în Băneasa – nu pentru că nu ar avea încredere în pokerist și berar, ci pentru că e mai confortabil să mergi pe un produs cunoscut, chiar dacă știi că nu e tocmai cea mai bună alegere și că a doua zi vei regreta. Adică nu doar că oamenii ăștia vor să îți dea un produs bun la gust, vor să fie și un produs care să îți facă bine (evident, dacă îl consumi în cantități moderate).

În ultima parte a discuției, Răzvan și frufru discută cu un domn de la Banca Transilvania (nici pe el nu știu cum îl cheamă) despre antreprenorii noi care vor să facă lucruri pe bune și care primesc finanțări pentru asta. Că, evident, poți tu să vrei să deschizi jdemii de prăvălii serioase și prietenoase, dar dacă nu ai bani, rămâi cu visu-n cui. Și nu doar că îți trebuie bani, trebuie să știi să fii și antreprenor. Iar oamenii de la Banca Transilvania se pare că au înțeles aceste lucruri, s-au grupat și au format o divizie care se numește (super drăguț) BT Mic și s-au apucat de treabă cu antreprenorii aspiranți.

Nu o să vă povestesc tot filmulețul că sunteți și voi copii mari și puteți să stați locului 38 de minute și 58 de secunde să îl ascultați pe Răzvan care este extrem de coerent și natural în fața camerei (chiar așa, niciun pic de anxietate?) și conlocutorii lui avizați pe care aș vrea să știu cum îi cheamă. Se pare că filmulețul face parte dintr-o serie care Kane Citizen Programme care își propune să abordeze teme legate de restaurante, antreprenori și finanțări și să le discute cu publicul. Mi-a plăcut!

Puteți urmări înregistrarea aici.

 

PS: Din păcate, nu m-a plătit nimeni pentru acest post, dar dacă vrea cineva să mă recompenseze, port 37 la acești bocanci. Mulțumesc anticipat!

 

Pe mine mă găsiți pe Facebook aici!