Despre cum nu mai înțeleg eu nimic, cu Oana Teodora

Tocmai am văzut un „reportaj” pe „Kanal D” în care o reporteriță întreba oameni pe aici prin Victoriei și Romană ce părere au despre șefii lor. Nu știu exact cum am ajuns eu să mă uit la televizor și de ce să mă uit pe acest „post” având în vedere că nu dădeau „Bravo, ai stil”, dar poate ar trebui să înlocuiesc dimineața vinul cu cafea. Mă rog, cu toții mai greșim. Eh, lasă, măcar e zi de weekend azi.

Hopa.

Un „reportaj” de pe stradă în care oamenii se plângeau, uneori cu amănunte, de șefii lor. Am fost cât de atentă am putut eu să fiu la un „reportaj” de pe „Kanal D”, dar chiar nu cred că am auzit vreo părere pozitivă.

Nu știu cât de coerentă pot să fiu eu acum stând cu ochii beliți cât cepele că cu toată psihologia mea criminalistă și ne-criminalistă eu nu pot să înțeleg ce a fost în mintea acelor oameni (au intervievat femei și bărbați la cămășuță, o doamnă care făcea curățenie în parc, o domnișoară care părea încă studentă, mă rog, o paletă variată de tipologii, aș putea zice). Ce credeau? Că vorbesc doar ei cu reporterița? Că nu o să difuzeze? Că nu îi recunoaște nimeni? Că nu o să fie niciun cunoscut de-al șefului care să îi spună „Bă, Gicule, am văzut-o pe Ana ta de la Contabilitate la Kakanal D ieri, să vezi ce zicea de tine!”? Sau că șeful nu urmărește și el din greșeală (sau nu) „reportaje” la teveu?

Să ne înțelegem, au zis lucruri precum „e ipocrit”, „îl interesează doar banii”, „nu ascultă părerile celor din jur, numai el are dreptate”, „și eu aș țipa la el dacă aș putea”, „e agresiv” și așa mai departe. Acum, eu nu am de unde să știu dacă ce zic oamenii ăia despre șefii lor e adevărat sau nu, dar pot să presupun că ar fi fost mult mai bine dacă oamenii ăia se duceau direct și vorbeau cu șefii lor în loc să afle șefu’ de la televizor ce crede angajatul lui despre el. Dacă șefu’ e la fel de agresiv cum a fost prezentat la TV, cu siguranță nu o să reacționeze cu empatie.

Mă rog, da, niște oameni au zis la TV niște mizerii, nimic nou. Nu înțeleg ce naiba era în capul lor, dar nici asta nu e nou. Înțeleg din ce în ce mai puțin comportamentul oamenilor și singura soluție pe care o am deocamdată este să mă chinui să nu mă mai intereseze și să mă feresc social și virtual de informații care nu îmi folosesc. Dar mai am unele momente de slăbiciune în care stau și rumeg la astfel de subiecte pentru că nu pot să trec peste ele.

Și mă gândeam că pe noi nu ne învață nimeni la școală că avem o voce. Adică, cel puțin mie nu mi-a zis nimeni la școală că dacă mi se pare că ceva nu corespunde cu mine, am voie să spun. Asta pentru că educatoarele, învățătoarele și profesorii nu considerau că am voie. Că asta e realitatea noastră – școala este o ierarhie în care elevii sau studenții le sunt inferiori profesorilor doar pentru că funcția lor din acte spune așa. Dar funcția nu e o garanție a competenței într-o țară în care feedback-ul negativ este automat văzut ca atac la persoană, iar feedback-ul pozitiv e văzut ca supunere. Adică dacă nu ești de acord cu mine și îmi și explici de ce, ești un bou, iar dacă îmi faci un compliment îmi place de tine că ești un cățel bun și ascultător.

Când am făcut masteratul din Anglia, una dintre sarcinile noastre era să oferim feedback la cursuri. Mi-a fost extrem de greu să dau feedback negativ tocmai pentru că am crescut cu ideea asta că dacă nu sunt de acord cu cineva, sunt văzută automat ca fiind împotriva persoanei. Însă acolo ni se explica de fiecare dată că, în cercetare și în învățământ, constructive criticism-ul este esențial, altfel nu avem cum să evoluăm pe bune. Iar feedback-ul îl dăm pentru activitatea prezentată (fie ea curs sau articol sau orice), nu e o evaluare a persoanei. Am fost pusă într-o situație în care a trebuit să îi spun coordonatorului masteratului că nu sunt de acord cu ceva ce s-a întâmplat cu programul meu de practică (pe scurt, aveam un semestru de practică pentru care am plătit, însă nu am mai putut să fac toată practica la poliția care mă alesese pentru că eram din România și nu puteau să îmi facă o anumită verificare de securitate, însă nu fusesem anunțată de la început că există aceste limite date de cetățenia mea deși întrebasem înainte să încep), am rezolvat problema cu ajutorul Uniunii Studenților care au servit drept mediatori și după ne-am comportat amândoi ca înainte, am comunicat, am terminat cercetarea pentru dizertație, m-a ajutat cu o situație delicată, am băut bere la sfârșitul masteratului și ne-am văzut apoi fiecare de viața lui. Fără atac la persoană, fără ranchiună, fără mustrări sau arătat cu degetul. Ca doi oameni adulți. Acum, nu zic că Anglia e o țară mai bună decât România că nu e și nici România nu e mai bună decât Anglia, ambele au calități și defecte, nu m-aș mai muta înapoi în Anglia și mă găsesc din ce în ce mai des visând la o viață în afara României. Există țări în care ție îți poate fi mai bine și țări în care altora le poate fi mai bine – iar asta se poate schimba cu timpul. Depinde.

Apoi, după multă școală sau nu, ajungem la un loc de muncă și transferăm atitudinea față de autoritate dobândită în școală asupra viitorilor șefi. Da, ierarhia profesională există cu un scop, dar doar pentru că ești mai mic profesional decât cineva nu înseamnă că ești mai nesemnificativ ca persoană. Am fi mult mai productivi dacă am incorpora ideea că și noi contăm și dacă ne-am face auziți. Dar ca să te faci auzit trebuie să vorbești și cum să vorbești dacă tu crezi cu atâta tărie că nu ai voce?

Apoi am văzut-o pe Adela Popescu pe PRO TV dansând forțat pe o manea.

Apoi am văzut ce ravagii a făcut prietenul meu, Furtună, prin Brăila și Galaț. Furtună, stai cuminte!

Apoi am văzut o grămadă de reclame extrem de proaste la iaurt și medicamente și mă întreb ce fac la muncă toți oamenii ăia „din publicitate” care o ard pe la Control dacă reclamele românești de la televizor sunt atât de horror. Poate ar trebui mai puțin Control și mai multă creativitate. Sau să nu mai deschid eu televizorul.

 

Mă găsiți pe Facebook aici.

Advertisements

1 Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s