- Free delivery on orders over 300 lei
M-am trezit la 4 dimineața, la 5 fără am hotărât că sunt într-o relație complicată cu somnul, așa că am decis să mă dau jos din pat și să fac gălăgie prin casă pentru că sunt o femeie independentă care trăiește singură și nu trebuie să îi dea nimănui explicații mai puțin vecinei de sub mine care se plânge de fiecare dată când mișc scaunele din bucătărie de aceea le-am pus scaunelor șosete ca să nu se mai plângă niciodată vecina. Am pus vasele în mașina de spălat (vase), m-am luptat cu aparatul de cafea până a pornit, mi-am mâncat cina și m-am așezat cu câinele în fotoliu și păturica mea roz care a fost gratis de la Victoria’s Secret ca să devorez cartea Ilizei Shlesinger, Girl Logic, pe care am cumpărat-o de la show-ul ei.
La mine durează foarte mult să citesc o carte (uneori chiar ani – cum se întâmplă încă cu jurnalele lui Anais Nin cu care am o legătură bolnăvicioasă din 2011 de când eram în Nisa și am primit de la prietena mea din Canada primul volum și deocamdată sunt doar la al doilea volum și consider că încă îl citesc) pentru că cuvintele scrise au așa o semnificație profundă pentru mine că de fiecare dată când dau de ele mă bombardează propriile cuvinte pe care aș vrea să le scriu și de asta am și ajuns aici pe blog la ora 8 dimineața. Am supraviețuit 80 de pagini fără să scriu nimic, dar a trebuit să mă opresc ca să vorbesc despre mine.
E bună cartea, dar era mai bună dacă o citeam când aveam 20 de ani și mă strofocam cu multe dintre problemele pe care le discută. Acum, la 27 de ani, sunt destul de împăcată cu mine și cu cine sunt și ce vreau să fac – în principiu, vreau să fac doar ce vreau eu, iar asta îi cam face pe oameni să se încrunte la mine și să îmi spună că sunt răsfățată.
Dacă e un răsfăț să vrei să fii autentic și fericit cu ceea ce trăiești, atunci sunt super răsfățată. Dacă e un răsfăț să spui nu obligațiilor și situațiilor care nu te ajută nici pe tine, nici pe alții în mod real, ci sunt doar schimburi de replici pregătite în prealabil și exersate pentru a ne preface că suntem confortabili social și vrem să le facem pe plac oamenilor care nu ne cunosc și nu au nici un interes să ne cunoască cu adevărat, sunt super răsfățată și e super ok. Dacă e un răsfăț să vrei să participi doar la evenimente și situații care au sens pentru tine, atunci sunt super răsfățată. Nimeni nu e de fapt obligat social să facă nimic din ce nu vrea, dacă nu rezonezi cu evenimentul respectiv, atunci poți să stai liniștit acasă cu câinele în brațe, cu păturica voastră roz (observați cum din „a mea” a devenit „a voastră”), mai ales că e 5 dimineața și nimeni nu e treaz.
Vorbeam cu un șofer de Uber într-o seară când a durat o oră și ceva să ajung acasă – lucru care se întâmpla frecvent pentru că mi se făcea somn fix când era traficul mai îngrămădit și decideam că e momentul să mă duc acasă – despre cum și eu și el suntem oamenii aceia care nu știu să se comporte la evenimente sociale „normale”. Cred că am chiulit de la anumite ore de la școala vieții și nu am învățat ce e ok să spui la un botez și, mai ales, ce nu e ok să spui. Sau la o înmormântare (Sfat: „Să îți trăiască” e ok la un botez, dar nu e ok la o înmormântare!).
Cu această ocazie aș vrea să îi mulțumesc aplicației Uber cu ajutorul căreia am putut să mă deplasez ieftin și sigur prin Los Angeles (nu la fel de ieftin în San Francisco) și să am printre cele mai frumoase conversații ale vieții mele. Mai frumoase decât cele de la beție. Am cunoscut oameni extrem de interesanți cu care am reușit foarte repede să am conversații profunde și amuzante și care m-au ajutat să îmi crească rating-ul. Bag de seamă că și șoferilor le-a plăcut de mine, mai mult decât celor din România. Încerc să explorez în capul meu diferența asta între cum sunt văzută de către șoferii din România și cei din California, dar asta e altă poveste. Ideea e că m-am întors cu un rating mai mare de acolo. Bravo mie!
Să revenim. Mi-ar fi plăcut să citesc cartea asta acum 7 ani când încă eram extrem de preocupată de cum arăt și cum sunt percepută și încercam să mă fac plăcută – nu doar că încercam, dar asta îmi ocupa o bună parte din minte. După acești 7 ani de școală și călătorit și muncă și ore petrecute singură de vorbă cu mine în casă pot să spun că îmi pasă mult mai puțin de ce ar „trebui” să fiu și sunt mult mai preocupată să descopăr cine sunt și să mă las să fiu chiar dacă asta creează uneori reacții negative. Nu pot să spun că sunt absolut indiferentă la aceste reacții negative, dar cu siguranță ele nu îmi schimbă activitatea – sau lipsa de activitate. Adevărul este că oamenii vor avea mereu păreri și vor avea mereu impresia că acele păreri chiar contează pentru toată lumea, iar dacă încerci să îi schimbi faci exact ce fac și ei, adică încearcă să te schimbe. Probabil sunt nihilistă sau plictisită sau pur și simplu sătulă, dar am ajuns într-un punct în care cred că „Oh, nu, mi-ai spus niște cuvinte nașpa, ce o să mă fac acum? Cuvinte! Sunete! Oh, nu, cum o să mai pot eu să trăiesc acum?!”. Cuvintele sunt doar cuvinte, tu decizi care sunt importante și care nu. La fel cu oamenii, unii sunt importanți, majoritatea nu. Oamenii importanți pentru tine tind să spună cuvinte importante, dar nu numai, iar oamenii neimportanți spun doar cuvinte. Am rezolvat misterele vieții. Cu plăcere!
Adaptarea la un nou fus orar e mereu mai grea decât te aștepți, mai ales când ești cu 10 ore în urmă, înfometat, hormonal și supărat că iar te-ai întors la punctul acela în care nu mai ai nici o speranță pentru tine și nu știi prin ce buzunare să te mai cauți de un viitor că ai rămas iar fără. Devii disperat și scoți geaca aia de iarnă pe care nu o să o porți niciodată și cauți în buzunarele ei unde găsești doar posibilitatea de a face un al treilea masterat, o bagi repede în husa ei, închizi dulapul și te duci în baie să plângi pe jos în timp ce îți faci o listă mentală de cumpărături pentru când îți vei face curaj să ieși din casă să mergi la Carrefour printre oameni adevărați, frig și claxoane care te atenționează că conduci prost pentru că nu ai mai dormit de când erai mic în California și viața părea mai promițătoare. Hârtie igienică, mâncare pentru cățel, cafea, pâine, suc, și-așa te-ai îngrășat, nu mai contează de acum, filtru pentru apă, speranțe, energie, pateu vegetal de la Mandy.
Mă găsesc iar pe același covor pe care tind să mă tăvălesc de fiecare dată când vreau să mă plâng de propria-mi viață și mă întreb cam cum o să aplic tot ce am învățat despre mine călătorind din nou singură și cum o să mă ajute asta să mă ridic din butoiul cu lipsă de speranță în care m-am scufundat, dar din care zâmbesc și râd de mine în continuare. Sunt împărțită între două mari fantezii: prima mă imaginează pe mine într-o carieră de succes care îmi va permite să fac câte o călătorie extravagantă la fiecare 3-4 luni, iar în a doua lucrez la Rock Shop-ul de la Hard Rock Cafe București și îmi petrec zilele uitându-mă la oameni încercând să îmi dau seama ce vieți au ei când nu merg la Hard Rock Cafe București. Nu știu care e mai posibilă decât cealaltă. Dar chiar mi-ar plăcea să lucrez la Rock Shop. Dacă știți pe cineva….
Mă rog, ideea e că nu dorm, nu sunt coerentă, mi-e rău de oboseală, nu mă simt pregătită să ies din casă și să mă confrunt cu viața mea reală, dar toate ăstea au meritat și merită pentru că am avut o călătorie de vis după o viață de coșmar. Exagerez, dar doar pentru că mi s-a părut că merg cuvintele. S-a făcut 9 dimineața, cred că pot să mă culc la loc.
@oana.teodora
