Anxietatea celui mai rău scenariu – mereu

Să vă povestesc despre cum îmi funcționează mie mintea și cam cu ce trăiesc în fiecare secundă a vieții mele.

Am un tip de anxietate care nu știu cum se numește și care nu a fost diagnosticat niciodată (dar acum că am pus asta pe internet, sigur se găsește cineva să mă diagnosticheze). Această anxietate se manifestă prin scenarii constante cu tot ce poate să meargă prost în fiecare moment.

Adică dacă merg cu mașina, văd cam toate accidentele care se pot întâmpla – și de aceea reușesc să le evit. (Ok, poate nu toate, dar multe.)

Dacă ies cu cățeaua, văd toți oamenii care ar putea să se împiedice de ea și să se supere și să îi facă rău. Așa că o țin aproape de mine și mă asigur că nu stă în calea fericirii nimănui. Sau că dă mașina peste ea pe trotuar.

Când trimit un mail mai delicat, văd deja reply-ul în care sunt jignită.

Dacă încerc să cer ceva cuiva, știu mereu exact cam cât de absurdă e cerința mea și cum o să mă certe pentru ce am cerut.

Când decid să merg prin zone aglomerate, mi se fură telefonul în capul meu cam de 10 ori pe oră.

Dacă merg pe zăpadă, cad imaginar întruna.

Când prietenii mei se ceartă cu partenerii, știu exact cum certurile lor pot să ajungă și la violență fizică și mi-e teamă pentru ei.

Când merg cu barca sau elicopterul, mă uit la fața pilotului sau a angajaților de pe barcă să văd dacă lor le e frică de situația care cred eu că va scăpa de sub control.

Mă trezesc, de regulă, cu cel puțin trei ore înainte să plec dimineața undeva doar ca să nu intervină ceva și să mă facă să întârzii la avion, cafea sau birou. Glumesc, nu merg la cafea dimineața niciodată, nu sunt așa fancy.

Dacă merg cu mașina cu cineva care merge cu o viteză mai mare decât mi-aș dori eu, facem accident de câteva ori pe minut.

ÎNSĂ

Cu toate acestea reușesc să fiu extrem de funcțională și să folosesc toate aceste scenarii în avantajul meu. Fac un efort constant să nu le las să îmi afecteze calitatea vieții și să nu le las să mă întrerupă de la activitățile care imi plac. Sau de la cele care îmi displac, dar sunt necesare.

Par example, muuuultă lume mă întreabă cum am curaj să mă duc singură peste mări și țări luni întregi. Reușesc tocmai pentru că sunt atât de anxioasă încât sunt extrem de precaută cu tot ce fac. Da, e obositor, dar pregătindu-mă mereu pentru tot ce e mai periculos reușesc să evaluez riscuri și să am soluții pregătite pentru eventualele situații de urgență. Nu am pățit niciodată nimic rău în călătoriile mele, nu am fost agresată, nu mi s-a furat nimic (scenariu live: Oare am cobit acum că am scris asta și de acum o să mi se întâmple toate lucrurile rele pe care povestesc eu aici că le-am evitat?) și nu am căzut în nicio capcană turistică. Anxietatea asta mă face să am atât de mare grijă de mine încât când ai mei îmi spun să am grijă de mine mi se pare chiar comic – eu nu știu cum să nu am grijă de mine sau de cei din jur.

Sunt extrem de protectivă cu toată lumea tocmai pentru că știu exact ce li se poate întâmpla și sufăr pentru ei. Știu că dacă unei prietene nu o să îi intre banii la timp nu o să aibă ce să mănânce și îmi fac griji pentru ea și o întreb dacă vrea să îi comand ceva.

Sau dacă mie nu îmi intră niște bani la timp am mereu rezerve de lei și de dolari și de euro și de lire. Acuma nu vă imaginați că am teancuri de bani prin casă, am sume mici rămase din călătorii care ar putea să îmi asigure câteva mese până trece apocalipsa.

Anxietatea asta m-a mai ajutat și când am făcut cercetare în penitenciar și când am lucrat în trafic și cam în orice ipostază în care m-am găsit lucrând în mediul infracțional. M-a făcut să îmi iau măsuri de siguranță când a fost nevoie (și și când nu a fost nevoie, normal) astfel încât să îmi pot face treaba fără probleme.

Sunt conștientă că există metode prin care aș putea să o ameliorez (adică să merg, băi, la psiholog), dar pentru că reușesc să văd avantajele acestui tip de anxietate nu mi se pare că îmi afectează viața negativ. Adică da, e stresant, dar măcar sunt în siguranță mereu!

Nu cred că sunt singura care e așa, nu? N-are cum! Oare acum că postez așa ceva m-am prezentat ca fiind mult prea vulnerabilă pe internet? Dacă se ia careva de mine? Dar poate ajută pe cineva informațiile ăstea, da, dar pe mine cu ce mă ajută? Dacă mor? Glumesc, sunt invincibilă. Să vezi ce o să îmi cadă mie o cărămidă în cap după ce dau Publish. Oana, ești la birou, n-are ce să îți cadă în cap! DE UNDE ȘTII TU??!

Glumesc, sunt ok. Goosfrabaaa….

PS: Poza e din Australia de la Twelve Apostles unde m-am dat cu elicopterul deasupra oceanului și stâncilor și tuturor scenariilor cu tot ce ar fi putut să meargă prost, dar iată nu a mers nimic prost și trăiesc în continuare și mă bucur de viață.

 

 

Vă rugăm apăsați aici pentru profil și aici pentru pagină.

Advertisements

4 Comments

      1. Sa fie paranoia/fantezie/’trilulilu’.. sau imaginatie constienta ? in primul caz (anxietatea mai sus mentionata) vine la pachet cu ganduri si emotii negative f puternice care duc la tot felul de ciudatenii si comportamente gregare.. in cazul tau… hai ca nu e chiar asa grav :))).. glumesc.

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s