Ce enervant e când nu sunt oamenii cum vrei tu!
Păi oamenii nu știu să fie decât cum sunt ei.
Păi da, dar cum sunt ei nu le face bine.
Păi de unde știi tu asta?
Păi că îmi zic ei, de unde altundeva să știu? Vin la mine în fereastră, la telefon sau în casă și îmi zic. Iar eu le zic cum să facă să fie bine și ei tot ca ei fac.
Păi asta e singura variantă în viață – să faci ca tine. Ce nu faci ca tine nu îți face bine.
Păi nu tot ce faci ca tine îți face bine.
Păi da, dar măcar ești congruent cu tine. Ce nu e congruent cu tine nu rezistă în timp – te întorci mereu la cum ești tu.
Păi da, dar asta înseamnă că nu te-ai străduit destul să te schimbi.
Păi nu te schimbi așa că îți zice ție Oana cum să te schimbi, te schimbi în ritmul tău dacă îți vine ție să te schimbi.
Păi și atunci de ce se plâng dacă nu se schimbă?
Păi că îi doare, normal.
Păi și dacă îi doare de ce nu se schimbă?
Păi că nu pot.
Păi de ce nu pot?
Păi că nu e congruentă cu ei schimbarea aia bruscă pe care o propui tu. Durează până conștientizezi, până asimilezi, până te împaci, până dai drumul lucrurilor… Durează. Uneori durează toată viața, uneori nu reușești niciodată pentru că e prea greu. Dar tot ce vei face vei face în ritmul tău pentru că altul nu ai.
Păi și nici dacă te forțezi?
Păi tu când te forțezi ce pățești?
Păi obosesc și renunț și o iau de la capăt până îmi iese.
Păi vezi? Nu știi tu de câte încercări are nevoie fiecare persoană.
Păi are nevoie de una și bună!
Păi da, dar nu știi când vine aia bună. Important e să îi lași pe oameni să fie cine sunt ei și să îi accepți așa cum sunt. Mai mult n-avem și nici mai puțin.
*Discuție imaginară inspirată de o conversație telefonică de o oră și un sfert pe care am avut-o stând sub duș cu Cristina care vrea, nu vrea face parte din familia mea și care nu știa că eu sunt la duș „Aoleu, tu făceai duș? Scuze, săraca fetiță, spală-te acolo, vai de mine, te pup, pa…”
