Ce mă enervează pe mine

Știu că am ținut lucrurile aici pe blog să fie cât mai ortodoxe, dar în dimineața asta m-am trezit inspirată și cu atitudine. Asta nu înseamnă că fierb și sar la bătaie când se întâmplă lucrurile de mai jos, ci că mai degrabă mă încrunt, oftez și încerc să înțeleg de ce sunt oamenii așa. Sunt pașnică, dar înfiptă. Asta pentru că nu îmi place vocea mea când țip.

Scurtăturile imorale – adică atunci când Gicu vede că merge treaba cu van-urile pe la festivaluri și își ia și el un van ieftin, îl vopsește pe afară un pic, decide să prepare un mix instant gourmet ca naiba în el și să îl vândă la suprapreț că vara e scurtă într-un ambalaj frumos cu niște vedete pozate care stau și sunt pe lângă și îți zice ție că ălea sunt waffles, be happy. Nu e ok să vindem prostii oamenilor. Ca făcător de chestii comestibile, ai o responsabilitate, mai ales în 2018, să ai grijă ce bagi în clienții tăi. Știu că fast food = fast money, dar mai important e respectul. Adică e mai important să mă duc la un festival și toată expriența mea să fie frumoasă – muzicală, culinară, emoțională – ca a doua oară să revin și la festival și și la tine, băi, van-ule. Dacă voiam să mănânc prostii, mă duceam direct și băgam un crenwurst și aia era. Dar dacă tu îmi ceri vreo 20 și ceva de lei pe ceva, am să fac greșeala să presupun că e din cauză că ai băgat ingrediente de calitate în ce vinzi, nu că ești un nesimțit. Dar așa sunt eu. Nu mai strica piața! Că ceea ce faci tu, băi, van-ule, îi afectează negativ și pe ceilalți van-iști pentru că riști să îi bagi în aceeași oală cu tine. Iar unii oameni chiar sunt pasionați și de ceea ce fac și oferă, nu doar de cașcaval. Get it? Că vorbim de mâncare. Nu? Ok…

Oamenii care nu lasă bacșiș.

Cei care primesc recunoștință pentru munca altora – adică ăia care își pun prietenii, cunoștințele, familia să le facă proiectele și avansează în viață pe munca altora. E foarte ok să primești ajutor de la cei pe care îi ai în jur, dar ajutorul înseamnă că încerci să înveți să faci singur, nu că îți obții diploma pe munca altcuiva sau jobul sau mărirea de salariu sau faima. Poate că dacă nu ești în stare să rezolvi problemele respective, nu prea ai ce să cauți în domeniul respectiv și ar trebui să te reorientezi către ceva care îți este mai potrivit. Sună bine să ai diplome, dar dacă în realitate acelea nu sunt ale tale, valoarea lor nu este reală. Fă-ți, mă, temele singur!

Șoferii care nu te lasă să schimbi banda pentru că le-a cumpărat mămica lor stradă.

Oamenii care cred că banii lor și lucrurile scumpe cumpărate cu ei le oferă valoare. Doar pentru că ai reușit în sfârșit să îți iei o geantă, o mașină, un gin de 42 de lei la Gaia, o casă, un meniu mare de la Mc nu înseamnă că ești mai demn de respect decât înainte. Comportamentul tău e singura cale de a obține respect din partea celorlalți. La fel cum, doar pentru că ai o anumită funcție, nu înseamnă că ești mai important, mai om, mai barosan decât alții. Comportamentul tău față de alți oameni determină nivelul de respect pe care îl meriți. Așa că nu mai claxona din Mertzanul tău alb, ai răbdare. Așa, lasă mașina pe avarii pe trecere, de ce nu? Adevărul e că în București ai nevoie de o mașină cât mai mare că și-așa nu sunt locuri de parcare.

Când există atât de multe opțiuni handsfree, dar tu tot ții telefonul la ureche în timp ce conduci. Sau când nu pleci de la semafor că stai să termini de trimis un mesaj pe Facebook.

Oamenii care își justifică agresivitatea prin religie. Nu există religie care să promoveze  și să încurajeze comportamente antisociale. Ești tu agresiv, nu credința ta.

Cei care respectă orice tradiție chiar dacă nu o înțeleg. Pentru că așa trebuie. Question everything.

Bicicliștii care nu respectă regulile de circulație.

Când cineva vede greșelile altcuiva, dar nu le vede pe ale lui chiar dacă ele sunt foarte similare. Ceea ce probabil fac și eu acum. Nu strică să îți iei pulsul din când în când și să te întrebi: Oare sunt rău? Oare eu sunt ca ăla? Oare facem, de fapt, aceleași lucruri? Oare arăt cu degetul în direcția greșită? Oare sunt absurd? Oare pot să îmi îmbunătățesc comportamentul? Oare sunt perfect? De ce mă enervez?

Extremiștii de orice fel.

Explicatorii de pe Facebook care sar ei în orice conversație ca să liniștească apele odată și pentru totdeauna, dar nu fac decât să prezinte o părere personală. Adevărul tău nu va fi niciodată un adevăr absolut universal valabil pentru toată lumea de pe internet și nu numai. Chiar dacă scrii cu Caps Lock sau diacritice sau înjuri sau pui multe semne de exclamare sau scrii commenturi kilometrice. Tl;dr.

Iar cel mai tare mă enervează faptul că știu că toate comportamentele au o cauză și pot fi explicate, înțelese și apoi acceptate (și poate chiar schimbate unele din ele), dar tot mă enervează. De fapt, asta e prima reacție – să mă irite – apoi claxonez, bombăn, încerc să înțeleg de ce și mă împac.

Mă enervează tot ce nu înțeleg și îmi dedic o bună parte a timpului și spațiului meu mental încercând să înțeleg tot ce aud, tot ce văd și tot ce simt.

Nu știu când mai am timp și de altceva.

Mă găsiți pașnică pe profil sau pagină.

PS: Poza este făcută la San Francisco Museum of Modern Art și este o sculptură făcută de Katharina Fritsch și se numește Kind mit Pudeln (Child with Poodles). Mai multe aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s