Confesiune

Acum vreun an vă arătam dulapul meu plin de diversitate cromatică. De atunci, s-au schimbat multe lucruri în viața mea, inclusiv atitudinea mea față de ce pun pe mine, în mine, sub mine și în jurul meu.

După cum cred că știu toți oamenii de pe internet și nu numai, tot acum un an am luat decizia de a părăsi jobul meu de psiholog criminalist pentru a mă concentra pe latura mea creativă (în caz că chiar am una). Apropiații mei știu care erau problemele din domeniul în care lucram (trafic de persoane), ce mă indigna și ce mă făcea atât de nefericită încât am luat-o la sănătoasa. Am învățat foarte multe în cei aproximativ doi ani pe care i-am petrecut acolo – despre domeniu, despre mine, despre oameni – și constat că este o experiență care mă va urmări toată viața (nu neapărat într-un format așa sumbru). Constat totodată și că am fost extrem de desensibilizată la informații sinistre când mă apuc să povestesc câte ceva și oamenii din jurul meu sunt îngroziți. Scuze!

La vremea respectivă, căutam să mă îmbrac cât mai repede, simplu și neutru – lucrând cu victimele traficului, ultima ta grijă este să îți asortezi hainele sau să fii la curent cu ce face nu știu ce designer obscur sau care e culoarea anului. Aveam contact cu toate tipurile de oameni, în special oameni care proveneau din medii cu multe probleme, așa că felul în care arătam nu avea niciun fel de importanță. Ideea era să fiu curată, modestă, să nu am o ținută care atrage atenția și să fiu acolo pentru cei pe care îi asistam. Restul erau niște detalii pentru care nu mai aveam loc în mintea mea.

Apoi, plecând de acolo și mutându-mă într-un mediu creativ, a trebuit să fac un shift în mintea mea și să îmi schimb complet paradigma în care gândesc. Mi se cere să vin cu idei, să fiu proactivă, să fiu ingenioasă și originală, iar asta influențează tot ceea ce trăiesc. Încep să descopăr că pot să fiu creativă cu (aproape) tot ce fac și încep să îmi dau seama cât am de lucrat cu mine să îmi schimb mindframe-ul. Soluțiile pe care trebuie să le găsesc acum sunt total diferite față de soluțiile pe care trebuia să le găsesc în trafic și am de umplut multe goluri și am de făcut multe adaptări.

Recunosc, simt frecvent că poate nu sunt suficient de bună, mă descurajez și mă copleșește schimbarea asta pe care am făcut-o. Mă frustrez, mă culc, mă trezesc, mă alin cu ceaiul meu minunat, ies la aer curat de Calea Victoriei și o iau de la capăt. În unele zile am multe idei și vreau să fac lucruri și sunt veselă și îmi vine să țopăi, iar în altele nu sunt bună de nimic. Aia e. Oameni suntem.

Cred că (mai mult ca sigur) am tendința să trag de mine și să vreau totul deodată, așa că încerc să am răbdare cu mine și resursele mele și să scad puțin viteza cu care fac tranziția asta.

Mă rog, de fapt voiam să vorbesc de haine (ca fetele). Tranziția asta despre care vorbesc – de la psiholog criminalist la om care scrie și vine cu idei și mâncare la birou – se reflectă cam în toate aspectele vieții mele (cele pe care reușesc să le sesizez până acum). Iar asta include și garderoba mea și… acum urmează confesiunea…

M-am plictisit de negru!!!!! 

Cred că acum vreo 13 ani (hehe) am început să mă îmbrac aproape doar în negru, iar în ultimii 5 ani sau chiar mai mult, tot dulapul meu a devenit negru. Am un raft pe care am câteva tricouri albe/gri pentru când e super caniculă, dar în rest, tricou negru larg, blugi negri cerați (adică blugi din ăia lucioși), bocanci și voie bună. Dar acum m-am plictisit și simt nevoia să fiu creativă cu ținutele mele și să introduc culoare pe ici, pe colo. Fiind blocată într-o singură culoare de așa mulți ani, acum mi se pare că s-a deschis o nouă lume cu milioane de posibilități (ceea ce cam așa e).

Adevărul este că treaba asta cu hainele negre a început pentru că eram rockistă când eram mică și trebuia să știe toată lumea asta. Pe vremea aia, nu aveam atât de mult internet așa că hainele erau un fel de story-uri de pe Instagram prin care anunțai pe toată lumea ce ești și ce faci tu. Acum s-au mai schimbat lucrurile. Apoi, a urmat lunga perioadă în care am fost anorexică, iar hainele negre mă făceau să par mai slabă decât eram, deși eram foarte slabă și nesănătoasă și tristă. Din fericire, am reușit să mă vindec de anorexie mergând la psiholog. Sunt zile în care încearcă să revină pentru că nu reușesc să îmi închid blugii din prima, dar respir adânc, expir și îi închid. Alteori nu mănânc o zi, îmi scade glicemia și îmi dau seama că e mai important să fiu sănătoasă.

Am început să investesc în câteva piese colorate, ce-i drept, sunt foarte colorate. Mi-am luat un fâș roz Sportmax de care sunt super încântată, o gentuță din colecția capsulă Moschino pe care o țin pe masă în living și o admir de fiecare dată când merg spre bucătărie (adică des) și un tricou din același film. Îmi doresc să investesc în piese create de designeri români, însă nu știu exact de unde să încep. Adică știu de Molecule F și Band of Creators, dar mi-aș dori să descopăr și alți designeri din România, de preferat care au shop online sau shop fizic/showroom în București. Deci, veniți către mine cu recomandările să vadă și ochiul meu ce fac.

În plus, tot din noul meu interes, mi-am luat o mașină de cusut pe care să învăț să îmi modific hainele și pe care să fac și chestii noi inventate de creierașul meu creativ. Pe mama mea a învățat-o mama ei să coasă la mașina, iar ea mă va învăța pe mine. Live, pe Whatsapp, la telefon, Facetime, vedem noi, ne descurcăm. Sunt încă foarte la început, dar sper să învăț repede și să iasă din mâinile mele lucruri purtabile. Poate chiar purtabile și de către alți oameni! Cine știe? Vă las aici o poză cu story-ul pe care a trebuit să îl pun pe Instagram să nu care cumva să fac ceva și să nu vadă și alții:

img_7544

Am mai făcut și alte chestii între timp, dar cred că ajunge pentru azi că m-a luat somnul și vreau să mă duc acasă. Iar am scris pe blog în loc să muncesc… Of!

 

 

Mă găsiți la profil sau la pagină.

 

 

Bonus: O poză penibilă cu mine de duminică când a ieșit toată lumea la plimbare prin oraș și am văzut fâșul meu în vitrină și am încercat să par manechină, dar nu sunt.

img_7566
Fâș Sportmax (Maxmara), blugi Ikks, gentuță Moschino, bocanci Mamzelle și pe dedesubt nu mai știu ce aveam, dar nu contează. 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s