Am luat decizia de a mă îndepărta de alcool și de a nu îl mai consuma când ies în oraș cu prietenii. Puteți observa din start o mică rezistență pe care o am – creierul meu nu mă lasă încă să spun că renunț la alcool de tot. Asta este și pentru că nu vreau să tratez acest proces ca o abstinență sau ceva care îmi este interzis în vreun fel – vreau pur și simplu să preiau controlul și să decid că nu mai vreau să beau.
De ce?
Pentru că îmi doresc mai mult timp pentru mine.
Să mă explic.
După ce mi-am dat demisia, am avut tot timpul din lume să fac aproximativ 9 luni cam tot ce îmi trecea mie prin minte de dimineață până în noapte și a doua zi la fel. Acum am câte două zile întregi pe săptămână în care pot să fac ce vreau eu, iar una din ele este frecvent petrecută în pat pentru că am ieșit cu o seară înainte și sunt prea letargică și obosită și deprimată și vai steaua mea să mă ridic să îmi trăiesc viața. Nici măcar nu este relaxant, nu mă odihnește, îmi face numai rău. O zi întreagă în care să nu vreau să exist este foarte mult pentru mine.
Am încercat toate leacurile să previn această senzație de a doua zi însă nimic nu a funcționat pentru mine. Și dacă beau un singur pahar de ceva, a doua zi îl simt, știu că a fost acolo și îmi face rău.
Deși mi-e greu și chiar rușine să recunosc, asta mie mi se pare o problemă. Să repet același comportament care știu că îmi face rău fizic și psihic este o problemă.
Leacul cel mai simplu și cel mai eficient este să nu mai beau.
Dar nu e chiar așa simplu… Întreaga mea viață socială este construită, din păcate, în jurul paharelor și în jurul sticlelor. Nu vă imaginați că beau chiar atât de mult, însă beau. Am scris-o și aici de nenumărate ori – gin, gin, gin, that is my poison. Uneori și șampanie, dar mai rar că nu plouă chiar așa des cu bani. Partea bună este că acum mă găsesc în poziția în care nu mai am nevoie de alcool ca să fiu ok cu mine. Am început să beau pentru că era mai ușor să interacționez cu oamenii și pentru că alcoolul mă făcea să renunț la timiditate – eram prea timidă și prea anxioasă pentru a face anumite lucruri când ieșeam, iar dacă beam prindeam curaj. Acum nu se mai pune problema astfel pentru că nu îmi mai doresc să fac acele lucruri. Nu intru mai mult în detalii aici pentru că sunt foarte personale și, hop, sunt timidă. Gâl-gâl! Glumesc…
În ultimii ani chiar am devenit și semi-cunoscătoare într-ale băuturilor. Și chiar mă mândream cu asta. Dar nu e o mândrie să zaci câte o zi pe săptămână – decât dacă zaci de bună voie pentru că asta îți dorești tu să faci, nu pentru că nu ești în stare de nimic altceva. Pentru mine e foarte benefic să îmi dau timp să mă recuperez în casă, singură, în liniște, cu mâncare bună, cărți sau documentare sau filme care îmi liniștesc sau îmi hrănesc mintea – dar asta diferă foarte mult de zăcutul care nu este din proprie inițiativă. Cred că cel mai important este să înveți să te asculți pe tine – ascultându-te voit vei afla întotdeauna de ce ai nevoie pentru a fi în regulă.
Iar eu îmi spun mie că am nevoie de mai mult timp să fiu cine sunt și să fac ce îmi doresc. Singură, cu alți oameni, acasă, afară, în oraș, pe coclauri, peste mări și țări, oriunde în lume, important este să fiu trează și odihnită și sănătoasă.
De când mă știu am o problemă cu energia. Sau mai degrabă cu lipsa ei. În ultima vreme am observat că stau din ce în ce mai bine cu nivelul de energie, acesta crescând simțibil. Cu siguranță are de-a face cu faptul că am mai mare grijă de căminul în care locuiesc 24/7: sunt mai atentă la mâncarea pe care o aleg pentru mine, la produsele pe care le folosesc, materialele pe care le consum și le port, informațiile pe care le primesc și le caut. Mă culc cu găinile și mă trezesc tot cu ele înainte să îmi sune alarma (când mă trezește alarma pe care o pun doar ca un fel de siguranță mă supăr pentru că îmi dau seama că ceva n-am făcut bine cu o seară înainte), mă mișc mai mult cu câinele meu și, în general, sunt mai atentă la nevoile mele și mai puțin la mofturile mele.
Așa că, dacă tot fac aceste demersuri să trăiesc o viață mai bună, de ce să nu renunț și la ultimul lucru care îmi mai face rău? Acesta este singurul meu viciu și țin cu dinții de el de jumătate din viață (da, de pe la 14 ani, eu am 28, deci da) și e timpul să ne despărțim.
Recunosc că de când am luat decizia asta este cam singurul lucru la care mă gândesc, chiar dacă nu obișnuiesc să beau în timpul săptămânii (pentru cei care au ajuns aici mai târziu, această postare este scrisă într-o Marți). Dar mă gândesc la asta pentru că vreau să fie un proces care îmi face bine fără să îmi schimbe (prea mult) viața socială. Nu vreau să îmi fac prietenii să simtă inconfortabil în preajma mea (pot să fiu amuzantă și fără să beau, promit!) și nici eu nu vreau să mă simt stingheră în oraș. Sunt conștientă că nu o să mai stau până târziu în noapte prin baruri pentru că o să încep să simt oboseala mult mai repede, dar ăsta e un lucru bun, până la urmă. O să economisesc bani pentru că limonadele și apele tonice sunt mai ieftine decât ginurile tonice și paharele de șampanie. În plus, e o nouă ocazie să fiu creativă: Ce beau când nu beau? Nu pot să îmi petrec serile cu Cola și Fanta pentru că încerc să nu le consum nici ziua (îmi mai scapă uneori, dar din ce în ce mai rar), iar dacă beau băuturi cu cofeină după 4-5 pm nu mai dorm niciodată în seara aia. Așa că voi purta alte conversații de acum cu barmanii și sunt puțin entuziasmată. O să găsesc soluții delicioase, sunt sigură!
Îmi doresc ca această decizie să mă apropie mai mult de oamenii cu care ies și să port discuții sincere care sunt generate de apropierea noastră, nu de iluziile pe care ți le oferă alcoolul.
Mi-e teamă că va trebui să dau explicații despre această alegere și n-aș vrea să se oprească masa din discuții ca să dezbatem care e treaba cu mine și de ce nu mai beau eu și ce caut în oraș dacă nu beau. Exagerez, știu. Dar la mesele la care stau eu de obicei, dacă e cineva care nu bea alcool în seara respectivă, mereu e cineva care pune asta la îndoială și devine combativ. Dar poate e un lucru bun să port conversația asta și cu alți oameni, până la urmă cei cu care ies îmi sunt apropiați for a reason.
Chiar și eu am fost persoana aceea care încerca să îi convingă pe alții să bea când erau sub tratament sau când erau cu mașina (le ziceam să lase mașina acolo, nu să conducă băuți!) sau alegeau pur și simplu să nu bea – iar pentru asta chiar îmi pare rău.
Mă rog, ca să nu mă mai lungesc: am luat această decizie, mi-o asum, mă pregătesc, am un prieten care nu mai bea de ceva timp și iese în continuare cu noi în oraș și se distrează și e ok așa că mă va îndruma el, am internetul la dispoziție pentru tot felul de resurse și am mintea pregătită să exploreze această nouă latură a vieții mele.
Menționez că dacă sora mea vrea să bem un pahar de șampanie când ne vedem, nu o să o refuz niciodată. Dacă mi-e poftă de o Corona pe plajă sau pe balcon, din nou, nu o să mă refuz, iar dacă simt că am eu chef să beau un gin cândva, sunt liberă să fac asta. Ideea e să aleg să nu mai fac asta seara când ies în oraș pentru că a doua zi sigur mi-e rău, vă zic eu.
E cum fac cu vegetarianismul meu – nu îmi interzice nimeni să mănânc carne, pot să o fac oricând, dar aleg să nu o fac. Nu mi-am propus cât timp să fiu vegetariană (până acum am 9 ani!), așa că nu îmi voi propune nici cât timp am de gând să nu beau. Vom vedea, vă țin în curent!
Mă gândesc de ceva timp la asta, însă inspirația mi-a venit duminică dimineața când m-am trezit super fresh și fericită și plină de viață după ce fusesem la un grătar cu colegii mei unde nu am băut pentru că eram cu mașina și pentru că aveam un botez a doua zi la care nu voiam să mă simt rău. A fost greu să nu beau și pe la sfârșit obosisem foarte tare și îmi doream să ajung acasă și să îmi deschid sticla de șampanie pe care o am în frigider. Dar când am ajuns acasă, îmi dispăruse complet cheful de băut și am stat liniștită până am adormit. Mi s-a părut absurd faptul că mi-a fost atât de greu să nu beau într-o situație socială și am decis să preiau controlul asupra acestui capitol.
Vă las aici o poză cu ultimul meu pahar de vin de la botezul de duminică de la grădina Floreasca:
Iar poza de la început este o poză în care mi se pare că arăt tânără și sănătoasă și veselă și vreau să rămân mult timp așa! Ok, ajută și lumina de la geamul meu și filtrele, but still…
Dacă vă e dor de poze cu mine și un pahar (de regulă) de gin în mână, sunt destule pe profil sau pagină.