Cos

Am cam lipsit de pe aici pentru că am descoperit această nouă pasiune care îmi ocupă tot spațiul mental – m-am îndrăgostit de mașina mea de cusut și de materiale și de croit și decupat și probat și modificat și creat și și și și nu mai am timp de altceva. Cred că mi-am neglijat puțin și prietenii din cauza asta că nu îmi mai vine să ies din casă. Mă așez la mașina de cusut și nu îmi dau seama cum trec orele.

Primul kimono din viața mea

Cred că a început totul acum aproximativ o lună înainte să plec la Electric Castle pentru că m-am uitat la mașina mea de cusut care zăcea de ceva vreme neatinsă pe masa din bucătărie și i-am zis “Hey, ia zi, te fac un kimono?” și de atunci nu am mai putut să mă opresc.

Îmi luasem mașina de cusut cu intenția să învăț să modific una alta, dar nu știam de unde să încep să învăț. Am testat eu cusături pe bucățele inutile de material, dar mai departe nu știam cum să trec. Am aflat între timp.

Am numărat și în această lună am cusut 13 piese vestimentare mai mult sau mai puțin purtabile, dar toate au văzut lumina străzii, însă nu toate au văzut lumina internetului încă. Pe 3 din ele le-am făcut cadou și au fost purtate și apreciate, acum nu știu cu câtă indulgență.

Când port eu ceva făcut de mine mă întreb dacă port doar pentru că e făcut de mine sau chiar arată a haină… Acum, nesiguranțele noastre se manifestă în tot comportamentul nostru, așa că încă nu reușesc să fac distincția între ce e real și ce nu, dar mă ajută că mă încurajează oameni din exterior – mai ales cei care nu mă cunosc. Apropiații noștri tind să ne încurajeze chiar dacă avem idei proaste pentru că țin la noi și vor să ne știe fericiți. Așa că apropiații nu sunt de încredere! Glumesc, please still love me! Pls…

M-am apucat de cusut kimonouri și rochii și bluze fără nicio intenție, fără niciun plan, dar din ce observ și la mine și la cei cu care interacționez, pare că ar putea să ducă undeva. Nu cred că o să renunț la tot să fug în lume doar eu și mașina mea de cusut, dar poate că va deveni un proiect personal mai bine definit din care să rezulte și piese pentru unii, alții. Dacă mi-ar ieși mai bine cusăturile ălea de la gât, fir-ar să fie…

[wpvideo zJYLH1Ps]

Cos ca o formă de izolare constructivă, ca un refugiu de la lumea din exteriorul meu și, uneori, chiar și cea din interiorul meu. Fac greșeli când îmi zboară gândul, iar pe hainele mele poți să urmărești harta călătoriilor mele mentale: uite, aici eram prezentă, aici a început să mă îngrijoreze viitorul, aici mi-a sunat telefonul, aici mă gândeam ce să cos după, aici mi-am amintit de școlile mele de vară și cum poate aș vrea să mai merg o dată la Sorbona, aici m-am entuziasmat să probez ce am făcut și am dat-o în bară pe ultima sută.

[wpvideo cPxER85A]

Îmi imaginez ce aș vrea să croiesc, iar apoi caut cea mai simplă variantă să fac asta. Îmi întind materialele, le țin în loc cu niște lumănări grele de la Ikea, le îndoi în jumătăți, mai măsor una alta, dar în principiu tai liber așa cum mă duce pe mine capul. Încă nu știu să folosesc tipare, dar sper să învăț. Am primit de curând un manechin pe care să pot să prind bucățile cu ace și să ajustez fără să mă înțep. Are cam dimensiunile mele, ok, e mai slab cu vreo 3-4 centimetri și ceva mai amplu la pectorali, dar asta nu e o problemă. L-am botezat Gladys ca arta lui Phoebe din Friends și mă cam îngrozește când îl văd noaptea. De fiecare dată chiar… L-am pus în mijlocul livingului pentru că încă nu am reușit să îmi organizez o cameră în care să îmi depozitez materialele și creațiile așa că totul se întâmplă în living într-o mare dezordine. Dar poate o să reușesc să mă organizez weekendul ăsta ca să nu mai trăiesc ca un adolescent. Deși mie îmi place dezordinea asta artistică.

La final probez ce am cusut 5 ore fără să îmi dau seama unde a trecut timpul și de ce mă doare spatele și mor de oboseală și sunt mândră și dezamăgită în același timp. Mândră pentru că mă port pe mine, dezamăgită pentru că putea să iasă mai bine.

[wpvideo MlstKaEF]

Bine că a venit weekendul și pot să cos în neștire!

În rest, mă găsiți pe profil sau pe pagină.

Ah, și pe Instagram drept @oana.teodora!

PS: Aceasta este “colecția” mea de până acum, fără vreo două-trei piese pe care le-am dat de pomană, pardon, cadou. Ah și lipsește o bluză pe care am găsit-o rătăcită prin bucătărie post-filmare.

Îmi tot scriu oameni, pardon, fete că vor să le fac și lor și le tot zic că nu sunt încă pregătită, că nu cos încă așa bine, că câr că mâr, dar asta e doar nesiguranța mea care dă reply. Dacă vrea cineva să mă forțeze să îi fac ceva imperfect, dar cu mânuțele mele, și are o idee ce ar vrea, să îmi scrie insistent.

Țineți însă cont că, contrar aparențelor, eu nu sunt nici robot și nici fabrică din Indonesia, așa că ceea ce fac e încă foarte basic. Dar de la primul kimono pe care l-am făcut pot să mă autoevaluez cinstit și să vă spun că am evoluat destul de mult.

[wpvideo uJdzZbpe]