Despre prieteni

Mereu am fost foarte implicată în prieteniile mele – nu există jumătăți de măsură pentru mine. Ori suntem prieteni și te iau în serios și îmi manifest interesul față de tine constant, ori nu suntem. Pentru mine prieteniile nu sunt ceva superficial și trecător, trebuie să fiu rănită profund ca să renunț la cineva.

Însă asta nu e întotdeauna o abordare fericită. Am fost de câteva ori în situația în care pentru mine era mai importantă prietenia decât pentru cealaltă persoană, iar când apărea un nou partener de viață eram dată considerabil la o parte. Am suferit și încă mă simt marcată de acele întâmplări, însă am învățat să trăiesc cu asta. Uneori oamenii se scufundă foarte tare într-o relație și nu mai există altceva pentru ei, iar dacă ei aleg asta pentru viața lor, eu nu am cum să mă împotrivesc. Sigur, o să fiu supărată și o să mi se pară nedrept față de mine pentru că eu nu aș fi procedat așa pentru că în viața mea este loc de foarte mulți oameni, dar nu toată lumea e ca mine, iar eu nu sunt ca altcineva.

În afară de aceste câteva situații neplăcute în care mi-am luat-o puțin peste bot, am niște prietenii foarte profunde și apropiate. Îmi tratez prietenii ca pe propriul meu cățel – fac eforturi conștiente să fiu atentă la ei, la poveștile lor și la nevoile lor, îi hrănesc, ieșim la joacă și le ofer afecțiune. Atât cât pot și știu. Dar acestea sunt prioritățile mele.

Încerc să contribui la discuții ținând mereu cont de personalitatea lor, de trecutul și prezentul lor și mă străduiesc să nu mă dau pe mine ca exemplu decât când chiar consider că li se poate aplica și lor situația mea. Când dau sfaturi, mă mențin cu picioarele pe pământ și le transmit și lor că ceea ce zic eu este doar din prisma mea și este doar conform priceperii mele, nu e niciodată un adevăr absolut. Iar când îi cert, le reamintesc că ceea ce le zic este din cauză că vreau să le fie bine, nu din cauză că vreau eu să fac pe deșteapta sau că îi judec în vreun fel. Multe lucruri pe care le spunem pot da impresia că îi judecăm pe cei cu care comunicăm dacă nu ne alegem cu grijă cuvintele și dacă nu ne asigurăm că le transmitem și poziția de pe care vorbim.

 

“De ce te-ai împăcat iar cu ăla??” are cu totul altă valoare când adaugi și “Ești așa o persoană blândă și inteligentă, meriți să te porți mai frumos cu tine.”

 

În loc să îi spui cuiva că ești dezamăgit de el/ea, poți să îi spui că ești dezamăgit/ă că nu își vede adevărata valoare care e la un nivel mult mai sus decât indică deciziile pe care le ia. Și că ai vrea să aibă grijă de el/ea însuși/însăși cum are grijă de tine.

 

Se schimbă total interacțiunea dacă îi explici omului că intenția ta e de a îi oferi ghidare și afecțiune atunci când simți că are nevoie de asta.

 

Evident, nici să oferim grijă cu forța nu e sănătos nici pentru noi și nici pentru prietenie, dar din fericire viața e o mare lecție de psihologie dacă suntem dispuși să o învățăm.

 

Adesea suntem mai apropiați de prietenii noștri decât de familia noastră pentru că pe prieteni îi alegem noi. Prietenii sunt, de regulă, mai apropiați de vârstă cu noi, trăiesc multe experiențe similare cu ale noastre, sunt mai aproape și geografic (asta când nu pleacă ca Andreea mea în Anglia!) și vorbesc cu noi mai mult decât rudele – deci știu mai bine ce se petrece în viața noastră.

 

Așa că, dacă avem acești omuleți în jurul nostru, de ce să nu ne purtăm cu ei ca cu niște pernuțe fragile pe care ne putem pune capul când obosim?

 

 

Prietenii sunt foarte importanți și de aceea nu trebuie să ne purtăm cu ei ca și cum ar fi dispensabili. Ei nu sunt iPhone-uri, nu iese în fiecare toamnă un model mai bun!

 

 

Aveți grijă de prietenii voștri că sunt și ei mici și fraieri!

 

În rest, pe mine mă găsiți pe profil sau pe pagină.

Ah, și pe Instagram drept @oana.teodora!

 

 

PS: Aceste gânduri au fost inspirate de postarea prietenei mele, Julie, de aseară despre fustița pe care i-am cusut-o și cu care a fugit în lume cu un personaj ireal. După ce am citit ce a scris i-am trimis poze cu mine cu ochii înlăcrimați și progresiv cu șiroaiele de lacrimi de pe obraji pentru că și eu sunt mică și fraieră.

 

Julie text

Julie & Winnie

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s