Spațiu mental

La asta mă gândesc zilele acestea destul de intens – când cos, când fac duș, când stau așa și mă uit în gol ca proasta – mă gândesc la spațiul meu mental și cu ce mi-l ocup.

 

Am primit o serie de mailuri de la un vecin care este nemulțumit de noua administrație a blocului că nu a rezolvat problema tocăriei de la ușa de jos și descria kilometric cam cât de incompetentă este noua președintă a blocului și i-am răspuns frumos că eu nu am timp să mă preocup cu aceste probleme. Încercam să îi transmit că nu am spațiu în capul meu să dezbat și nemulțumirile lui pe care eu nu le împărtășesc și care pentru mine nu au importanță în acest moment.

 

Mi-a răspuns, printre altele, că nu am umor.

 

M-am supărat, am bombănit singură prin casă vreo două ore cum să nu am eu umor?! Tocmai eu! Îmi venea să îi bat la ușă să îi arăt eu lui ce amuzantă sunt, dar am zis să fiu adultul în această situație și să rămân să vorbesc singură la duș. I-am arătat eu lui!

 

 

După cum probabil nu ați observat, nu am mai fost foarte activă aici. E tot cam din același motiv – spațiul meu mental e momentan în curs de reamenajare pentru că m-am înhămat la această nouă activitate (cusutul) și încerc să mă acomodez energetic. E greu să lucrez și ziua și seara și frecvent și dimineața înainte de muncă pentru că atunci sunt eu plină de energie. Culmea, când eram mică și deprimată detestam diminețile și dormeam frecvent până pe la 2 pentru că nu îmi plăcea cum arăta viața când eram trează. Acum de abia aștept să mă trezesc cât mai devreme să am timp să fac ce vreau și să fie lumină și liniște și să deschid geamul și să mă uit ca proasta în gol.

 

Noi decidem cu ce ne ocupăm spațiul mental. Pe tine te așez aici în mijlocul camerei nu pentru că te pun la loc de cinste, ci pentru că mă tot împiedic de tine și îmi stai în cale și trebuie să mă hotărăsc ce să fac cu tine, pe nevoile mele mă străduiesc să le scot din dulapurile în care le-am înfundat ca să le ignor și acum că m-am făcut mare e timpul să mă preocup cu ele, pe prieteni îi pun în bucătărie ca să putem sta de vorbă în timp ce gătesc, cățelul e veșnic în pat și pe canapea și în tot sufletul meu, dezbaterile de pe Facebook le pun în mașina de spălat că acolo se spală rufele și tot așa. Toate acestea sunt decizii pe care avem nevoie să le luăm conștient ca să nu trăim într-un cap dezordonat. Nu-i frumos, măi, mamă, să fie așa mizerie în casă! E rușine!

 

Am fost mereu preocupată de ideea de self-awareness (nu găsesc o traducere pe deplin satisfăcătoare, dar mă rog, să zicem că self-awareness e atunci când ești conștient de tine). Mi se pare că sunt cea mai self-aware persoană pe care o cunosc, dar totodată sunt și singura persoană pe care o cunosc atât de intim. Poate că toată lumea e self-aware sau poate chiar sunt eu mai self-aware decât alții sau poate chiar mai puțin self-aware decât alții, ce știu eu? Cert este că am o problemă cu controlul, iar acest awareness s-a născut tocmai din nevoia de a deține controlul asupra mea. Adică ca să nu o iau eu așa pe arătură și să mi se întâmple lucruri fără ca eu să îmi dau seama.

 

Cred că nevoia de a deține controlul se poate manifesta în favoarea noastră sau împotriva noastră. Self-awareness-ul este o metodă sănătoasă prin care ne manifestăm controlul. Așa cred eu în spațiul din capul meu. Este ceea ce mă ajută să iau decizii raționale și să mă opresc din a zice lucruri pe care apoi le voi regreta și mă ajută să mă ascult și să îmi ofer lucrurile de care am nevoie și să înțeleg de ce reacționez cum reacționez. Bine, acum să nu credeți că sunt mereu așa echilibrată și cu capul pe umeri, îmi mai cade și mie într-o parte și într-alta, e doar baza pe care îmi trăiesc eu viața.

 

Așa că spațiul meu mental este ocupat momentan cu mine și cei de care îmi place mie și subiectele care mă preocupă cum ar fi cusutul și uleiul de măsline (e o fază!) și odihna și dezvoltarea personală și show-urile despre mâncare de pe Netflix așa că, dragă vecine, să știi că eu chiar am umor, dar nu vreau să îl împart cu tine! De asemenea, cred că ar trebui să îți scoți cățelul mai mult din casă, nu doar în spatele blocului să facă pe jos și să nu strângi după el! Rușine!

 

Vedeți? De asta nu prea mai scriu că bat câmpii!

 

 

Și ce naiba înseamnă tocărie?!

 

În rest, pe mine mă găsiți pe profil sau pe pagină.

Ah, și pe Instagram drept @oana.teodora!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s