Despre odihnă

Am avut azi la birou o dezbatere aprinsă despre somn. A pornit de la faptul că colegii mei (și majoritatea oamenilor pe care îi cunosc) amână foarte mult somnul, culcându-se la ore prea târzii pentru odihna reală în care te regenerezi, îți dai restart, ai grijă de tine și lași sistemul ăla pe care îl avem în noi să își facă treaba așa cum ne-a lăsat Bunul Big Bang pe Pământ.

Colegii mei, deși se trezesc greu și vin cu fețele obosite, zic că eu sunt pensionară (și cu colega mea Raluca cu care îmi dau picioare pe sub birou Au, de ce dai, Raluca?!) pentru că mă culc pe la 10-11 în fiecare seară mai puțin cu ocaziile din ce în ce mai rare în care ies în oraș să mai fiu și eu încă o dată tânără și să regret a doua zi.

Nu mă înțelegeți greșit, știu și eu cum e să fii pe alt fus orar, să te culci dimineața și să te trezești cu sentimente de vinovăție după-masa și să te gândești cu groază că trebuie să te dai jos din pat deși tu ai vrea să rămâi acolo forever deși ai lucruri de făcut și întârzii la muncă sau pierzi ziua. Știu foarte bine cum e și cum se simțea mintea mea când era în acea perioadă și tocmai de aceea țin aproape obsesiv la somnul meu. Somnul meu îmi face bine la creier, iar aceasta este o motivație foarte puternică pentru mine. Pentru că cam majoritatea vieții mele creierul meu nu a fost în cea mai bună formă de cozonac.

Evident, nu ajungeam în acest punct în care cred că toată lumea ar trebui să facă ca mine dacă nu făceam terapie și dacă nu făceam eforturi voite să am grijă de mine și să fiu permanent conștientă de starea pe care o am și ce cauzează acea stare – fie ea bună sau rea. Însă, până nu îți propui să îți reglezi orarul de somn, nu ai de unde să știi cam cât de frumoasă este viața dincolo de mai stau un pic, cum să mă culc la ora asta, mai bag un episod, mai beau un pahar, mai dau un scroll și alte motive pe care le invocăm pentru a prelungi puțin ziua, deși ea s-a dus de mult.

E foarte frumoasă viața aici în tărâmul trezitului natural pentru că corpul tău s-a odihnit destul. Când zic trezit natural mă refer la trezitul înaintea alarmei pe care o setez doar de siguranță pentru că există și nopți în care corpul meu nu se odihnește destul, însă acestea sunt rare.

O simt ca pe o realizare când deschid ochii și văd că e ora 7 dimineața și eu chiar sunt în stare să mă dau jos din pat, iar alarma mea încă doarme pentru că a fost setată la 7:45. Mă dau jos din pat și am energie și timp să cos, ba chiar să și gătesc, să îmi bag câinele în seamă așa cum își dorește și merită, să ne plimbăm în tihnă, să vorbesc chiar și câte jumătate de ora la telefon cu mama, să mă spăl, să mă machiez, să îmi beau cafeaua, să dau și scroll că doar oameni suntem și să merg la birou (ok, merg la ora 11, ce-i drept) și să fac față zilei cu ochii deschiși și fără nevoie de cafea suplimentară. De fapt, fie vorba între noi, din cafeaua de dimineață beau doar jumătate de cană. Mereu. Nu știu de ce… Te-ai gândi că aș putea să îmi fac mai puțină, dar nu pot.

Totodată, este important pentru mine ca dormitorul meu să fie un spațiu în care îmi doresc să fiu, asta mă motivează și mai tare. Investesc în lenjerii de pat care mă mângâie (eu le recomand pe cele de la Mobexpert, mai ales dacă sunt la reduceri!) și care miros frumos (am o mică obsesie acum cu balsamul de rufe) și este foaarte important să nu am multe obiecte în dormitor care să îmi aglomereze spațiul vizual și mental. Cât mai gol, cât mai relaxant. Atât.

Mă rog, ideea este că văd foarte multe beneficii psihice și fizice când mă culc devreme încât chiar merită să dureze mai mult să văd un serial sau să văd mai puține postări pe Facebook și pe Instagram sau să ies mai rar cu prietenii mei, dar când ies să fiu bine și să nu mă plâng ce deprimată sunt eu în continuare încât somnul meu s-a transformat dintr-un dușman într-un prieten de nădejde. Știu că dacă mă culc și dorm constant cât îmi trebuie, o să mă simt din ce în ce mai bine. Și uneori chiar o să prind răsăritul, dar de pe partea cealaltă, nu cum făceam în Vamă.

De fapt, ce încercam să le transmit eu colegilor este că ceva aparent banal ca un somn odihnitor pe care îl practici constant îți îmbunătățește calitatea vieții.

Ceea ce vă doresc și vouă.

Somn ușor!

În rest, pe mine mă găsiți pe profil sau pe pagină.

Ah, și pe Instagram drept @oana.teodora!

PS: V-am lăsat o poză cu Cara când era mai mică în lenjeria mea de pat preferată!

Advertisements

5 Comments

  1. Dacă dormi mai puțin, teoretic trăiești mai mult, pentru că ai mai multe ceasuri în care să conștientizezi că ești viu. Dacă ai timp să faci asta… Și să-ți pui întrebări filozofale cum ar fi: „Dar pe big-bang cine l-a făcut?”
    Dacă dormi mai mult îți crește calitatea vieții. Ești odihnit, ai bateria încărcată și te simți bine. Culmea domne! Uite că problema la care mă munceam ore întregi azi-noapte, am rezolvat-o acum în câteva minuțele. Daaa! Sunt cel care a stat treaz nenumărate nopți. Unele s-au petrecut frumos, pe altele le simt pierdute. Iar somnul încă îmi este prieten. Dar un prieten cu care mă văd rar… și foarte adesea din vina mea.

    Like

  2. Niciodata n-am putut sa stau pana la ore tarzii din noapte, poate doar cand ma duceam pe la chefuri in studentie. Altfel, adormeam la 10 seara si la 6 jumate dimineata eram in picioare 😀
    Te saluta blogerita cu cafeneaua de la coltul internetului 🙂 si te-astept la o cafea cu povesti cand ai timp 🙂

    Like

  3. Fiecare lucru are timpul lui, fiecare varsta are chestiile ei frumoase, pe care trebuie sa le traiesti ATUNCI, pentru ca mai tarziu nu mai au farmec. 🙂
    Zi cu senin sa ai 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s