Nimeni nu e ca mine

Nimeni nu e ca mine

Nimeni nu a crescut în pijamalele în care am crescut eu, cu mâncarea, traumele, jocurile, vacanțele, prieteniile, educația și vorbele cu care am crescut eu.

Așa că, dacă e să mă supăr, amintește-mi: Nimeni nu e ca mine.

Nu am de ce să mă aștept ca oamenii să reacționeze cum reacționez eu, să simtă aceleași lucruri cu aceeași intensitate, să acționeze cu același nivel de moralitate sau să se descotorosească de principii cum mă descotorosesc eu atunci când văd prioritatea în altceva.

Nimeni nu e ca mine, chiar dacă în multe aspecte suntem similari și găsim un teren comun pe care să ne jucăm împreună. În același timp, e în regulă ca uneori să ne trezim în mijlocul unui câmp de luptă cu oamenii care ne sunt apropiați – dacă supraviețuim înseamnă că într-adevăr ne iubim.

Nimeni nu e ca mine și, deși poate îmi înțelegi cuvintele atunci când îți povestesc despre ce mă doare, nu ai să poți niciodată să îmi iei inima și să simți cu ea. Cum nici eu nu aș putea vreodată să îți plâng eu lacrimile oricât aș încerca. Sau să râd cu gura ta, să ating cu mâinile tale, să mă uit prin ochii tăi. Dar aș vrea.

Nimeni nu e ca mine și nu râde ca mine și nu face mișto ca mine și asta e în regulă pentru că înseamnă că eu îți aduc ceva nou. Fiecare om din viața mea îmi aduce și mie ceva nou, ceva pe care eu nu îl voi putea avea niciodată pentru că în mine nu există același cumul de experiențe și trăsături și sentimente. Iar asta este minunat – să știi că orice nou venit în viața ta este o noutate. Tot ce trebuie să faci este să fii dispus să o vezi.

Nu sunt ca nimeni pentru că nu am decât acest creier care, din câte știu eu, a locuit și a gândit doar în corpul meu. Nu sunt ca nimeni pentru că nu am cum. Revistele, școala, discuțiile, filmele, teoriile, poveștile, muzica și orice alte forme de inspirație pot doar să sculpteze ușor în cine sunt, însă eu din inerția mea umană mă voi întoarce mereu la cine sunt eu. Evoluez, da, dar evoluez doar cum pot eu.

Nimeni nu e ca nimeni și aceasta poate să fie concomitent o bucurie și o tragedie – ține de noi să ne pronunțăm.

În rest, pe mine mă găsiți pe profil sau pe pagină.

Ah, și pe Instagram drept @oana.teodora!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s