Virtutea și hainele ei

Era o virtute să ascunzi ceea ce simți, să te prefaci că ești imbatabil, că tu nu simți, că ție nu ți se poate întâmpla slăbiciunea de a iubi. Era o mândrie să lași oamenii să creadă că nu pot ajunge la tine, că tu nu ești ca toți muritorii de rând care depind de alții, care se pierd în alții.

Era o virtute să trăiești drept și rece ca un perete impenetrabil de care toți stau rezemați, iar peretele care ești tu rămâne toujours neafectat. Era o virtute să îți negi în viață însăși umanitatea, să te faci că tu nu plângi, să te faci că tu nu ai lucruri de zis, să te faci că pe tine nu are ce să te doară. Să îi lași să se poarte urât cu tine, cât mai urât, pentru că ție nu îți păsa de nimic niciodată.

Era o virtute să fii macho-ul ăla din filme pe care îl respectai pentru că nu simte, nu vrea, nu se apropie, nu poate, nu se atinge, nu și nu.

Până când, într-o dimineață ți-ai dat seama că te-ai scuturat de ceva timp de acea virtute și te-ai îmbrăcat în alta. Ai încercat această nouă haină a sincerității și a comunicării și te uiți în oglindă și parcă niciodată nu ai arătat așa bine. Faci piruete printre oamenii pe care îi cunoști în noul tău outfit și le zici pe tine chiar te iubesc și să știi că atunci m-ai rănit, iar eu nu cred că merit să fiu rănită și mă simt în acest nou fel când sunt în preajma ta și cred că ar trebui să știi pentru că suntem oameni mari acum sau că nu, știi ce, o să o luăm pe drumuri separate de acum pentru că nu are sens să mai dăm în gropi împreună sau că îmi faci foarte mult bine și îți sunt recunoscătoare pentru asta sau poate le zici că îmi oferi mai multă afecțiune decât mi-a oferit cineva vreodată și asta este o situație foarte nouă pentru mine, dar simt și eu că îți pot oferi afecțiune ție sau au, mă doare, poți, te rog, să mă ajuți? poți, te rog, să te oprești?

Pentru că această nouă virtute este ca o pereche de blugi care în sfârșit ne vine, în sfârșit nu ne mai strânge, nu mai cade de pe noi, avem o vârstă, nu mai putem umbla așa cu pantalonii atârnând pe noi, măi, mamă, e rușine.

Am crescut din fetița aia care se ferea complet și irevocabil de orice urmă de apropiere în această nouă domnișoară care acționează complet conform sufletului ei – cred că aceasta este adevărata maturizare.

Iar această nouă domnișoară este mai frumoasă decât a fost vechea fetiță vreodată – poate de aceea nici nu mă mai vopsesc în disperare lună de lună altă culoare.

I am okay.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s