Despre Oana Teodora, cu Oana Teodora

M-a sunat ieri o prietenă să îmi spună că ar trebui să mă fac scriitoare adică scriitoare din aia care scrie cărți. Nici nu știam că oamenii mai citesc cărți (asta sigur nu spune multe despre mine). Mi-a zis că ar trebui să mă iau mai in serios și i-am zis că ok, bine, da, dar eu nu știu ce înseamnă asta. Adică… mă mai abordează oamenii de când cu blogul și îmi spun că le place cum scriu, dar nu mi-e clar ce înseamnă asta. Da, poate ar trebui să mă iau mai în serios doar că eu și când sunt serioasă glumesc.

Lăsând asta la o parte (cum ar zice FOSTUL meu coleg de muncă, Meserie, când cineva vorbește despre ceva care nu îl interesează), m-am pus un pic pe gânduri și m-am întrebat cine mai sunt eu. Nu știu dacă s-a prins toată lumea, dar în ultimele luni am luat decizia de a lua o pauză de la jobul meu de psiholog criminalist pentru că nu mă făcea fericită. Adică, cu alte cuvinte, am zis că ia să fiu eu un pic egoistă și să îmi văd de viața mea. Asta a însemnat să mă așez câteva luni pe canapea și să mă întreb “Ok, eu în afară de trafic de persoane, ce fac, ce îmi doresc, cine sunt?”. Singurul răspuns pe care l-am găsit a fost “Păi, nu știu, mie îmi place să scriu. Dar nu știu exact ce și de ce”.

Mă rog, după aceea m-am plictisit de atâta profunzime și au început să îmi vină în cap secvențe din viața mea de până acum. Trântesc mai jos câteva:

Odată, când trebuia să merg la o întâlnire în Guvern, m-am rătăcit și am nimerit din greșeală la o ședință de presă pe care am întrerupt-o și la care m-a întrebat tanti care o conducea “Dar tu cine ești, domnișoaro?” Oopsie. După m-a găsit prin clădire un nene pe care îl mai văzusem la televizor și s-a plimbat cu mine până când am dat de sala în care trebuia să fiu. Mulțumesc, nenea.

Când eram mică, sora mea voia să îmi arate că încape în portbagajul mașinii tatălui meu (încă încape), dar îi era frică să nu o închid acolo și să plec, așa că a luat cheia cu ea și s-a blocat singură. – pe vremea aia nu aveam mașină cu deschidere prin telecomandă

Când am mers la unchiul meu și mătușa mea în Canada am făcut o excursie până la Niagara și am stat botoasă că voiam să ne cazăm la un hotel care să aibă piscină și când am găsit într-un final în toiul nopții un hotel cu piscină, nu am mai vrut să intru în piscină. (Încă mă simt prost, îmi pare rău!)

Odată m-am pierdut prin New York când aveam 15 ani și un nene a țipat la mine în magazinul lui că i-am zis că nu vreau să cumpăr parfumuri de acolo că sunt fake și m-a fugărit afară.

Tocmai m-a sunat mama să îmi spună că ar trebui să scriu o carte că ea deja mi-a pregătit multe lansări în capul ei și că o să mă ajute mergând prin trenuri să îmi vândă cartea. Merci, mama, merci. Că știi tu să mergi cu trenul!

Ce-aveți, dom’le, cu cărțile voastre?

Când am ajuns în Decembrie în Australia după 30 de ore de călătorit și băut șampanie că ce altceva să faci când ai un drum atât de lung și ești cocalar pe interior, m-au oprit la Immigration să mă întrebe de ce am venit singură o lună în Australia și le-am zis că am venit să mă plimb, m-au băgat într-un birou și m-au interogat că am venit cam departe doar ca să mă plimb. Mi-au dat drumul după ce m-am trezit din șampanie și le-am zis că sunt obosită că lucrez în trafic și am vrut să plec cât mai departe. După m-a luat încă una la același interviu, dar aveam deja poezia făcută așa că am scăpat mai repede.

Când eram la Nisa, mergeam într-o noapte spre casă pe Promenade des Anglais cu o porție de cartofi prăjiți și m-au oprit vreo 5 băieți beți și gălăgioși și mi-au mâncat cartofii.

Într-o delegație în altă țară, a trebuit să mă duc prin bordeluri să vorbesc cu prostituatele din România, m-am dus și m-am împrietenit cu un travestit.

Când eram mică, o mătușă mi-a cumpărat o ciocolată albă care, mușcând din ea, s-a dovedit a fi săpun.

M-am întors la un moment dat de la o școală de vară din Montpellier cu mai puțin de un euro acasă. Ai mei încă nu pot trece peste. A fost acum 11 ani.

Când am fost în a zecea la școală în State a pornit un zvon cum că aș fi vampir. L-am confirmat mușcându-l pe un coleg de gât la un bal. A fugit mâncând pământul și nu cred că l-am mai văzut după aceea.

La o cercetare într-un penitenciar am dat de un fost coleg de școală. S-a bucurat să mă vadă și m-a întrebat dacă mai locuiesc în același loc.

Când spăl rufe, majoritatea sunt pijamale.

Până acum câțiva ani, am crezut că ”ceatârna” este un instrument muzical.

Va urma.

IMG_1812

 

 

Mă găsiți pe Facebook aici.

Advertisements