Diminețile de toamnă au mereu darul de a mă transporta cu aerul lor rece și sunetele clare de mașini direct
Pentru că avem 30 de ani și nu avem nimic. Trăim de la salariu la salariu și singura noastră șansă de a avea propria noastră
De când scriu ca să mă întrețin și să îmi plătesc pagubele efectuate din cauza stilului meu de viață nebun, mă simt ca Carrie Bradshaw
M-am urcat în Uber aseară pregătită să îmi potolesc glicemia la bâlciul cu mâncare de la Romexpo. Șoferul m-a întâmpinat super vesel: Hey, hey, dar
I want to write, but I don’t want that to mean losing who I am. I don’t network, I am not an influencer, I don’t
Sau despre cum să fii o pagubă hippioată. Adică despre cum e mai important să trăiești decât să deții. Că eu asta vreau, vreau să
Trezită fiind din pat unde nu mai puteam să dorm liniștită cu câinele, am început să cuget la acest mirific protest anti-Uber care se petrece în Piața Victoriei că văd că altundeva nu se poate protesta. Se face că se adunară mulți taximetriști și microbiști (șoferi de microbuz, careva să zică) și….
Un cârnat de prieten de-ai mei a avut tupeul inimaginabil de a încerca să mă ajute să îmi găsesc un job la el în companie și a îndrăznit să mă pună să îmi pun la punct CV-ul meu de 5 pagini și să i-l trimit. A mai și tras de mine să fac asta. Ce nenorocit! Așa prieteni să tot n-ai.
Viața mea e destul de frumoasă acum. Adică, e frumoasă chiar dacă nu am job și am făcut atâta școală degeaba. E ok, îmi merge
Shifted by
