- Free delivery on orders over 300 lei
Te duci cu mama ta la standul ăla de make-up din Carrefour de pe mijloc unde nu știi niciodată dacă trebuie să plătești acolo sau la casă și dacă va piui când o să ieși cu produsele sau cu prietena ta cea mai bună la Sephora unde vă confesați una alteia că da, și eu mă mai uit uneori la tutoriale cu Kylie Jenner și Kim Kardashian chiar dacă nu pare. Râdeți împreună ca două proaste de produse, vă minunați ce scumpe pot fi niște creme și vă luați aceeași paletă de la Urban Decay și fugiți repede acasă să vă mânjiți împreună. Sephora, această industrie a nesiguranței.
Ești frumoasă și fără make-up. De unde știu? Păi, sigur ai oameni în viață care te-au văzut și nemachiată și încă aleg să stea pe lângă tine. Deci, nu e chiar așa grav cum îți imaginezi. Știu, da, că dacă te văd oamenii nemachiată te întreabă dacă ți-e somn sau rău sau urmează să naști, dar crede-mă, tu ești frumoasă.
Mă machiez de când eram super mică – în a treia aveam permanent pentru că eram o super răsfățată și mă tăvăleam pe jos și o șantajam emoțional pe mama până mă ducea la coafor și stătea cu capul în pământ de rușine că știa că o judecă toate babele că vezi doamne îmi strică mie părul, dar babele nu știau că eu îi stric ei nervii acasă dacă nu îmi face permanent, în a șasea m-am vopsit prima oară și abia acum la 27 de ani îmi revăd și eu culoarea naturală, iar cu make-up-ul experimentez de dinainte să mă apuc de păr. Așa că știu cât de greu e să te lași pentru că știu cât de greu e să te convingi că ești ok și fără.
Dar trebuie să înțelegi că tu, ca om, ești valoros orice ai pune peste tine. Asta dacă alegi tu să fii valoros că poți foarte ușor să fii un urâcios și atunci orice fond de ten ai pune pe moaca aia a ta nu ai reuși să îți acoperi caracterul. Știu că fondul de ten e ca o păturică protectoare, creioanele de sprâncene și fardurile și ceara și gelul și pensulele te fac să te simți ca și cum nu ai mai fi tu chiar așa ștearsă și nesemnificativă când mergi pe trotuar până la alimentară și că rujul te face să te simți mai pornoacă și contouring-ul face să pară că pentru o clipă ai altă structură osoasă, dar toate ăstea sunt doar niște bagaje extra pe care le cari cu tine de fiecare dată când te gândești că trebuie să ieși din casă.
Nu zic să renunți la tot, zic doar că make-up-ul ar trebui să fie un hobby, nu o necesitate. Pentru că dacă ajunge să te controleze, te simți din ce în ce mai mică fără el. Iar eu duc lupte seculare cu mine să mă conving că sunt ok și fără. Bine, e greu să te convingi când toată lumea se holbează admirativ la tine când ai full make-up on, dar eu îmi tot zic acolo „nu că ești frumoasă și fără, buzele tale par la fel de mari și dacă nu ești dată cu rujul ăla roșu, sprâncenele tale sunt ok chiar și așa rare și asimetrice, eh, sunt doar câteva coșuri, nu se văd, nici roșeața aia din jurul nasului nu se vede, ai pomeți și fără iluminator (asta, din fericire, chiar e adevărat), ai ochi frumoși și dacă nu îi mânjești în jur, ești ok, relaxează-te, ieși așa dacă știi că o să îți fie lene să te demachiezi când te întorci, hai, ai încredere în mine…” Apoi ori mă machiez, ori nu mai ies nicăieri. Dar mă străduiesc activ să lucrez cu mine și să renunț la dependența asta.
Aș fi vrut să nu mă apuc niciodată de machiaj și alte alterații. Să fiu și eu una din aia care se trezește, se spală pe dinți, pe față și pe trup, se îmbracă și pleacă de acasă. Cum ar fi? Să nu trec prin tot ritualul ăsta prin care mă pregătesc să îmi prestez viața în fața unui juriu de care oricum nu îmi pasă doar pentru că mi se pare mie că eu sunt singura din lume care e imperfectă și oricât aș blendui nu reușesc să mă conving pe mine că sunt suficientă.
Mă uit la pozele cu mine de când aveam părul lung și mov și eram machiată din cap până în picioare și, ce-i drept, eram interesantă, dar numai eu știu prin ce treceam ca să arăt așa. Aveam părul ars și îmi lua mai mult de o oră să îl usuc și să îl întind ca să pară și el cât de cât sănătos, se rupea de fiecare dată când mă dădeam cu șamponul ăla mov de la Kallos, nu ieșeam niciodată nemachiată din casă și mă întrebam zilnic eu de ce nu pot să fiu frumoasă ca altele. Ce prostie! Acum sunt într-o zonă un pic mai luminată a minții mele și am renunțat la multe comportamente auto-distructive, însă e loc și de mai mult soare pe strada mea (dar nu foarte mult că mă ard ca un vampir cu pielea asta de porțelan cu alergii). Am avut și extensii și a fost horror, am încercat toate culorile posibile până am ajuns să mă tund scurt să scap de toate traumele decolorării și vopsitului și întinsului și uscatului cu peria rotativă și după ce m-am tuns m-am simțit atât de expusă că îmi venea să mă ascund ca un cățel chel sub pat. Ce prostie! Săraca de mine. Mă duc să mă iau în brațe în trecut și să îmi spun să mă mai relaxez un pic că nu e chiar așa important cum arăți, important e să nu fii nasoală pe dinăuntru.
Apoi mergi la casă la Sephora și plătești ce ți-ai luat din banii de mâncare, te duci acasă și îți așezi ritualic în jurul tău toate produsele și, pentru o secundă, ești cea mai frumoasă.
Mă găsiți, de regulă machiată, pe Facebook aici.
